Current track

Title

Artist


Nana Mouskouri, cântăreață greacă

#Postat de on octombrie 13, 2025

Nana Mouskouri, pe numele real Ioanna Mouschouri, s-a născut pe 13 octombrie 1934, în Chania, Insula Creta. În 1937, familia sa s-a mutat la Atena, unde copilăria i-a fost marcată de lipsuri materiale și de dificultățile celui de-al Doilea Război Mondial, o perioadă care i-a influențat profund viața și cariera, oferindu-i și o lecție importantă despre altruism. Tatăl ei a fost implicat în mișcarea de rezistență anti-nazistă din Atena.

De la o vârstă fragedă, Nana a demonstrat un talent vocal remarcabil, fiind recunoscută pentru timbrul său special, atribuit unei anomalii a corzilor vocale. La doar 6 ani, deja se evidenția prin calitățile sale vocale deosebite. În 1950, a fost admisă la Conservatorul din Atena, la secția de operă, dar pasiunea sa pentru jazz și cluburile de noapte a dus la întreruperea studiilor, după ce profesorii au aflat de acest interes. Compozitorul Manos Hadjidakis a descoperit-o cântând într-un club din Atena, Zaki, și a început să îi compună piese.

Nana Mouskouri at Caterina Valente show. 3 juni 1966

Kroon, Ron for Anefo – http://www.gahetna.nl/ Bestanddeelnummer 919-2234

  • CC BY-SA 3.0 nl
  • Fișier:Nana Mouskouri 1966.jpg
  • Creată: 20 ianuarie 2013
  • Încărcată: 3 iulie 2013

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nana_Mouskouri#/media/Fi%C8%99ier:Nana_Mouskouri_1966.jpg

În 1957, Nana a înregistrat prima ei melodie, „Fascination”, în engleză și greacă. Doi ani mai târziu, a participat la prima ediție a Festivalului Cântecului Grecesc, unde a câștigat premiul I cu piesa „Kapou Iparchi/Agapi Mou” compusă de Hadjidakis, moment care a marcat începutul ascensiunii sale în carieră. Apoi, a obținut din nou premiul I la Festivalul Cântecului Mediteranean din Barcelona, cu piesa „Xypna Agapi Mou” („Wake up, my love”), atrăgând atenția criticilor muzicali internaționali și semnând un contract cu casa de discuri Philips-Fontana din Paris.

În 1962, Nana a înregistrat la New York un album de jazz american, „The Girl From Greece Sings”, alături de Quincy Jones, cucerind publicul din întreaga lume. Un an mai târziu, s-a mutat la Paris și a reprezentat Luxemburgul la Eurovision cu melodia „Force de Prier”. Talentul său a impresionat și pe Harry Belafonte, care i-a propus să participe la un turneu alături de el.

Cântecele sale au fost interpretate în multe limbi, inclusiv greacă, franceză, engleză, germană, italiană, spaniolă, portugheză, ebraică, chineză mandarină și maori, atrăgând milioane de fani de pe tot globul. De-a lungul carierei, Nana a abordat diverse genuri muzicale, de la folclor grecesc la pop și country, colaborând cu artiști de renume precum Quincy Jones, Bob Dylan și Julio Iglesias. A lansat peste 150 de albume și compilații, devenind una dintre cele mai mari voci din muzica internațională.

Din 1993, Nana a combinat cariera muzicală cu activități caritabile, fiind implicată activ în strângerea de fonduri pentru UNICEF. Între 1994 și 1999, a fost membră a Parlamentului European, reprezentând partidul Noua Democrație din Grecia.

Nana Mouskouri a vizitat România în 2008, participând la o gală caritabilă UNICEF pentru a strânge fonduri destinate maternităților defavorizate. În decembrie 2011, a susținut un concert la Sala Palatului din București, iar în iulie 2014, la aproape 80 de ani, a revenit pe scenă la baza colinei Acropole din Atena, locul unde în 2008 își luase adio de la cariera muzicală.

Considerată una dintre cele mai mari artiste ale lumii, cu o carieră de peste cinci decenii, Nana Mouskouri a vândut peste 400 de milioane de discuri, devenind unul dintre cei mai bine vânduți artiști din toate timpurile.

A fost căsătorită cu Yorgos Petsilas, chitarist în formația sa, între 1961 și 1975, având doi copii, Nicholas și Helene. În 2003, s-a recăsătorit cu impresarul său, André Chapelle, și locuiește în prezent în Elveția.

Sursa: https://www.radioromaniacultural.ro/sectiuni-articole/muzica-dans-arte/portret-nana-mouskouri-o-istorie-despre-muzica-sufletului-id14838.html

Tagged as

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *