François Mauriac, romancier, poet, dramaturg, eseist, polemist și gazetar francez

François Mauriac (născut la 11 octombrie 1885, Bordeaux, Franța – decedat la 1 septembrie 1970, Paris) a fost un romancier, eseist, poet, dramaturg și jurnalist francez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1952. El a făcut parte din tradiția scriitorilor catolici francezi, care au explorat aspectele dure ale vieții moderne în lumina eternității. Romanele sale sunt adesea drame psihologice întunecate, care reflectă o tensiune morală profundă, în centrul lor fiind un suflet religios confruntat cu problemele păcatului, harului și mântuirii.

Mauriac provenea dintr-o familie religioasă din clasa mijlocie superioară. A studiat la Universitatea din Bordeaux și la École Nationale des Chartes din Paris, pe care a părăsit-o în 1906 pentru a se dedica scrisului. Prima sa lucrare publicată a fost un volum de poezii intitulat Les Mains jointes (1909). Totuși, vocația sa adevărată s-a dovedit a fi romanul. Printre primele sale romane se numără L’Enfant chargé de chaînes (1913) și La Robe prétexte (1914), în care începe să contureze temele care îi vor defini opera. Mediul burghez sufocant al orașului natal, Bordeaux, oferă decorul explorărilor sale asupra relațiilor dintre personajele lipsite de afecțiune.

Mai multe detalii

François Mauriac in 1932

Njal – In the collection of the Mauriac family. On display at : The Jeanne François-Mauriac Exhibition, Red Wine Cellars, François Mauriac Centre at Malagar, Saint-Maixant, Gironde.

• CC BY-SA 3.0
• Fișier:François Mauriac (1932).jpg
• Creată: 2 ianuarie 2006
• Încărcată: 7 iulie 2009

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Fran%C3%A7ois_Mauriac#/media/Fi%C8%99ier:Fran%C3%A7ois_Mauriac_(1932).jpg

Romanul Le Baiser au lépreux (1922) i-a consolidat reputația de romancier important. În continuare, a demonstrat o stăpânire tot mai mare a tehnicii narative în Le Désert de l’amour (1925) și Thérèse Desqueyroux (1927), în care protagonista încearcă să-și ucidă soțul pentru a scăpa de o viață sufocantă. Capodopera sa este adesea considerată Le Noeud de vipères (1932), o dramă conjugală ce explorează conflictele interioare ale unui avocat bătrân, obsedat de bani, care în cele din urmă ajunge la o convertire spirituală.

Mauriac a fost ales membru al Academiei Franceze în 1933. Printre romanele sale ulterioare se numără Le Mystère Frontenac (1933), Les Chemins de la mer (1939) și La Pharisienne (1941), o analiză a ipocriziei religioase. În anii ’30, Mauriac a început să scrie și piese de teatru, debutând cu succes cu Asmodée (1937), urmată de Les Mal Aimés (1945).

Sensibil și reflexiv, Mauriac și-a justificat deseori scrierile în fața criticilor săi. În lucrări precum Le Romancier et ses personnages (1933) și jurnalul său (1934-1951), urmate de Mémoires (1959-1967), și-a expus intențiile literare și reflecțiile asupra valorilor morale contemporane. În Dieu et Mammon (1929), a abordat dilema scriitorului creștin – cum să descrie răul din natura umană fără a tenta cititorii.

Mauriac a fost, de asemenea, un polemist proeminent. În anii 1930, a condamnat fascismul și totalitarismul, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a colaborat cu scriitorii Rezistenței. După război, s-a implicat tot mai mult în dezbateri politice și a susținut deschis politica lui Charles de Gaulle, căruia i-a dedicat cartea De Gaulle (1964). Deși recunoașterea internațională a venit treptat, mulți critici îl consideră unul dintre cei mai mari romancieri francezi după Marcel Proust.