Max Planck, fizician teoretician german

Max Planck (născut pe 23 aprilie 1858, în Kiel, Germania – decedat pe 4 octombrie 1947, în Göttingen, Germania) a fost un fizician teoretician german, cunoscut drept fondatorul teoriei cuantice, pentru care a primit Premiul Nobel pentru Fizică în 1918.

Contribuțiile sale la fizica teoretică sunt multiple, însă cea mai importantă rămâne dezvoltarea teoriei cuantice. Aceasta a transformat înțelegerea noastră asupra fenomenelor atomice și subatomice, având un impact similar cu cel al teoriei relativității a lui Albert Einstein, care a schimbat viziunea asupra spațiului și timpului. Împreună, cele două teorii formează fundamentele fizicii moderne, obligând lumea să-și reevalueze convingerile filosofice și conducând la aplicații industriale și militare care au influențat profund viața contemporană.

Max Planck from wp-de and http://clendening.kumc.edu/dc/: It is not necessary to request permission to use any ofa the images as available on the web site. However, we do request that you include the following credit line: Courtesy of the Clendening History of Medicine Library, University of Kansas Medical Center. File history in de wikipedia: * 20:17, 15. Apr 2005 by Stern 236 x 351 (15.836 Byte) (aus der ursprünglichen Bildversion extrahierter Teilbereich. Nachbearbeitet. Lizenz unverändert.) * 15:00, 14. Jul 2004 by Necrophorus 302 x 574 (20.286 Byte)

Courtesy of the Clendening History of Medicine Library, University of Kansas Medical Center. – Max_planck.jpg

• CC BY-SA 3.0
• Fișier:Max Planck.png
• Creată: 17 decembrie 2009
• Încărcată: 17 decembrie 2009

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Max_Planck#/media/Fi%C8%99ier:Max_Planck.png

Max Karl Ernst Ludwig Planck s-a născut într-o familie distinsă, fiind al șaselea copil al unui reputat jurist și profesor de drept. Educația sa a fost marcată de o tradiție puternică de devotament față de biserică, stat, erudiție și idealism. La vârsta de 9 ani, familia sa s-a mutat la München, unde Planck a fost înscris la gimnaziul Maximilian, unde a dezvoltat o pasiune pentru fizică și matematică, dar s-a remarcat în toate disciplinele. La vârsta de 17 ani, a decis să urmeze fizica, renunțând la filologie și muzică, deși muzica a rămas o parte importantă din viața sa.

În 1874, a început studiile la Universitatea din München, dar a fost dezamăgit de profesorul său, Philipp von Jolly. Un an mai târziu, la Universitatea din Berlin, Planck nu a fost impresionat nici de Hermann von Helmholtz sau Gustav Robert Kirchhoff, în ciuda reputației lor. Cu toate acestea, studiile independente, mai ales asupra termodinamicii lui Rudolf Clausius, i-au consolidat capacitățile intelectuale. În 1879, la doar 21 de ani, și-a obținut doctoratul, iar în anul următor a devenit Privatdozent (conferențiar) la München.

În 1885, cu ajutorul tatălui său, a fost numit profesor asociat la Universitatea din Kiel, iar în 1889, după moartea lui Kirchhoff, a fost chemat la Universitatea din Berlin. Aici, Planck a urcat în rang, devenind profesor titular în 1892. Deși a avut doar nouă doctoranzi, prelegerile sale de fizică teoretică din Berlin au influențat generații de fizicieni.

Prima sa revelație majoră a fost legată de legea conservării energiei, iar mai târziu, în cercetările sale, a devenit convins de validitatea legii entropiei, a doua lege a termodinamicii. Aceasta a stat la baza lucrărilor sale ulterioare care l-au condus la descoperirea cuantumului de acțiune (constanta lui Planck) în 1900.

În încercarea de a explica distribuția energiei radiate de un corp negru, Planck a fost obligat să formuleze ipoteza revoluționară că energia nu este emisă continuu, ci în cantități discrete, numite cuante. Această teorie a fost punctul de plecare pentru dezvoltarea mecanicii cuantice.

Deși inițial a considerat descoperirea sa doar o intuiție norocoasă, Planck a realizat curând că implicațiile sale vor schimba fizica pentru totdeauna. Teoria cuantică a deschis calea pentru o nouă înțelegere a fenomenelor la scară atomică și subatomică, fiind dezvoltată ulterior de Einstein, Bohr și alți mari fizicieni.

Einstein, în 1905, a extins ideea de cuante la lumina însăși, introducând conceptul de fotoni, și a demonstrat generalitatea teoriei cuantice prin interpretarea căldurilor specifice ale solidelor. În ciuda contribuțiilor fundamentale, Planck a fost un „revoluționar reticent”, având inițial rezerve față de teoria cuantică a luminii propusă de Einstein.

După descoperirea sa din 1900, Planck a continuat să contribuie la domenii precum termodinamica, mecanica statistică și optica. A fost, de asemenea, un susținător fervent al teoriei relativității speciale a lui Einstein. În ciuda carierei sale ilustre, viața sa personală a fost marcată de tragedii: moartea primei soții, pierderea fiului său în Primul Război Mondial, precum și a celor două fiice în anii următori.

Al Doilea Război Mondial a adus o nouă suferință pentru Planck. Casa sa din Berlin a fost distrusă de bombardamente, iar fiul său Erwin a fost executat de Gestapo după participarea la complotul împotriva lui Hitler. Aceasta tragedie i-a slăbit puternic voința de a trăi.

În 1947, Max Planck a murit la Göttingen, lăsând în urma sa o moștenire uriașă pentru fizica teoretică și pentru știință în general.

Sursa: https://www.britannica.com/biography/Max-Planck