Jules Cazaban, actor român de teatru și film
#Postat de Carmen Vintu on septembrie 23, 2025
Jules Cazaban (n. 16 martie 1903, Fălticeni – d. 23 septembrie 1963, București) a fost un actor român de teatru și film. Era fiul inginerului francez Ludovic Cazaban și al austriecei Aneta Checais, și fratele scriitorului Theodor Cazaban. A urmat gimnaziul și liceul la Fălticeni, fiind pasionat de muzică. În perioada liceului, a fost violoncelist în orchestra Liceului „Nicu Gane”, dirijată de profesorul Aurel Mihăilescu. Cu toate acestea, adevărata sa vocație a fost cea de actor.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Jules_Cazaban#/media/Fi%C8%99ier:Jules_Cazaban_in_his_old_age.jpg
Debutul său actoricesc a avut loc pe scena liceului „Nicu Gane”, iar în 1924 s-a înscris la Conservatorul de artă dramatică din Iași. A debutat profesional la Teatrul Național din Iași, în piesa „Cafeneaua cea mică” de Tristan Bernard. La Teatrul Național din Cernăuți a jucat în producții importante, precum „Azilul de noapte” de Maxim Gorki (rolul Alioșa), „Volpone” de Ben Johnson, „Poveste de iarnă” de William Shakespeare, „Învierea” de Lev Tolstoi, „Crimă și pedeapsă” după Fiodor Dostoievski, „Viforul” de Barbu Ștefănescu Delavrancea și „Răzvan și Vidra” de Bogdan Petriceicu Hasdeu, în regia lui Victor Ion Popa.
În 1929, s-a mutat la București, unde a colaborat cu diverse trupe teatrale independente, inclusiv compania Maria Ventura, teatrul Bulandra-Maximilian-Storin și grupurile coordonate de Sică Alexandrescu. Din 1941, a jucat la Teatrul Nostru, condus de Dina Cocea. După 1944, s-a alăturat Teatrului Municipal din București, condus de Lucia Sturdza Bulandra, unde, pe 18 septembrie 1947, a devenit director adjunct. Printre rolurile sale remarcabile se numără Touchstone în „Cum vă place” și Malvolio în „A douăsprezecea noapte” de Shakespeare, Alfred III în „Vizita bătrânei doamne” de Dürrenmatt, Willy Loman în „Moartea unui comis-voiajor” de Arthur Miller, Teribilov în „Baia” de Maiakovski și Ianke în „Take, Ianke și Cadâr” de V. I. Popa. De asemenea, a avut o carieră prolifică în cinematografie, radio și televiziune și a fost profesor la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București.
Distins cu titlul de Artist al poporului și laureat al Premiului de Stat, Cazaban a avut o contribuție importantă în artele dramatice. Spre sfârșitul vieții, a dorit să-și viziteze fratele mai mic, Theodor, aflat în exil la Paris, dar autoritățile comuniste i-au impus restricții, astfel încât a renunțat la călătorie.
Jules Cazaban a fost căsătorit cu actrița Irina Năjejde, fiica jurnalistului și cronicarului dramatic Iosif Nădejde, și au avut un fiu, compozitorul și muzicologul Costin Cazaban. Jules Cazaban este înmormântat la Cimitirul Bellu din București.
Sursa: https://m.cinemagia.ro/actori/jules-cazaban-2331/biografie/
Jurnal FM 