Current track

Title

Artist


64 milioane euro pentru dezvoltare urbană integrată și turism sustenabil

#Postat de on iunie 13, 2024

Din această săptămână, municipiile reședință de județ din Regiunea Nord-Est pot depune proiecte pentru apelul “Promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului sustenabil și a securității în zonele urbane”, finanțat din Programul Regional Nord-Est 2021-2027, Prioritatea 7 „O regiune mai atractivă”.

Obiectivul specific al acestei priorități vizează creșterea atractivității localităților urbane printr-o abordare multisectorială integrată, care adresează atât regenerarea și revitalizarea urbană, fructificând, în același timp, potențialul turistic, cultural și creativ existent la nivel local. Alocarea financiară disponibilă celor șase municipii reședință de județ este de 63,99 milioane euro. Apelul de proiecte este unul necompetitiv, cu termen limită de depunere a proiectelor și este dedicat municipiilor reședință de județ din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, care pot încheia parteneriate cu unități administrativ-teritoriale județe și/sau orașe/ municipii/ comune/ unități de cult din zona urbană funcțională sau zona metropolitană. Proiectele pentru care se solicită finanțare trebuie sa facă parte obligatoriu din Strategiile de Dezvoltare Teritorială elaborate la nivelul autorităților publice locale, fiind prioritizate la nivel local”, a precizat Vasile Asandei, manager A.D.R. N-E.

Acțiunile sprijinite in cadrul acestui apel vizează investiții destinate revitalizării si regenerării urbane :

  • (re)amenajarea/ reabilitarea/ modernizarea/ extinderea de spații publice din centre (istorice), cartiere: zone pietonale, spații de joacă, etc.;
  • (re)amenajarea/ reabilitarea/ modernizarea/ extinderea de parcuri, scuaruri, grădini publice, alte zone cu spații verzi, pergole, alei, monumente de for public, inclusiv dotarea cu mobilier urban,etc.;
  • dezvoltarea de străzi inteligente, iluminat inteligent, sisteme de supraveghere video  inteligente cu senzori IoT;
  • crearea/ (re)amenajarea/ reabilitarea/ extinderea/ modernizarea infrastructurii specifice activităților de recreere pe lacuri, râuri, faleze și zone perimetrale (inclusiv cu piste de alegare si ciclism);
  • digitalizarea obiectivelor.

Sunt fonduri și pentru investiții destinate dezvoltării turismului sustenabil și/sau a culturii:

  • restaurarea/ consolidarea/ protecția/ conservarea/ dotarea/ digitalizarea patrimoniului cultural;
  • adaptarea obiectivelor de patrimoniu cultural pentru găzduirea de evenimente, activități cultural-creative;
  • construirea/ extinderea/ modernizarea/ reabilitarea/ dotarea clădirilor cu funcții culturale, centrelor culturale, muzeelor, teatrelor, bibliotecilor, parcurilor educativ-științifice;
  • construcția/ reabilitarea/ modernizarea bazelor de tratament și a centrelor balneare cu servicii integrate;
  • construcția/ reabilitarea/ modernizarea rețelelor de captare și transport a izvoarelor minerale
  • construcția/ reabilitarea/ modernizarea parcurilor de aventuri, aquaparcurilor;
  • dezvoltarea infrastructurii de acces pietonală, ciclabilă către obiectivele culturale sau turistice vizate de proiect.

Cererile de finanțare vor putea fi depuse prin sistemul informatic MySMIS 2021/2021 până pe 31.12.2024. Valoarea minimă nerambursabilă este de 500.000 euro, iar valoarea maximă nerambursabilă este dată de valoarea alocării bugetare predefinite a fiecărui solicitant. Informații suplimentare: https://regionordest.ro/prioritatea-7/regenerare-urbana-turism-sustenabil-si-cultura-mrj/


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *