Jurnal FM 
A treia zi de Paști. Arătarea semnului Sfintei Cruci pe cer la Ierusalim
#Postat de Carmen Vintu on mai 7, 2024
Paștile sunt în Ortodoxie „sărbătoarea sărbătorilor”. Dacă sărbătoarea este o țâșnire de viață dumnezeiască în creație și ca atare o țâșnire de lumină mai presus de fire, Paștile sunt țâșnirea deplină a vieții dumnezeiești în existența noastră creștină. Natura noastră umană nu mai este strălucită numai trecător de o rază dumnezeiască, care arată că ea nu este de la sine și singura existență, ci această natură este străbătută deplin și pentru veci de viața dumnezeirii, este transfigurată, pnevmatizată, ridicată din înlănțuirea procesului de corupere continuă care duce trupul nostru la descompunere, iar sufletul în iadul tenebrelor.
De aceea Paștile sunt o explozie de bucurie, care perpetuează explozia de bucurie a ucenicilor care au văzut pe Domnul înviat. De aceea credincioșii se salută cu vestea unei bucurii de necomparat cu nicio altă bucurie: „Hristos a înviat!” „Adevărat a înviat!”, până la Înălțarea Domnului, de când se salută cu alta veste tot așa de mare, legată interior de prima: „Hristos s-a înălțat!”, până la Cincizecime, care anticipează Cincizecimea deplină sau umplerea desăvârșită a vieții noastre de Duhul Sfânt.
Bucuria aceasta are atâta entuziasm în ea, încât ea este ca o „sfântă beție”, ca o „beție trează” de care vorbește Sfântul Grigorie de Nyssa. Este ca o „beție trează”, pentru că este produsă de cea mai autentică dar și cea mai minunată realitate, realitatea neasemănat de frumoasă a vieții veșnice și plenare, mai frumoasă și mai minunată decât și-o poate închipui orice imaginație, motiv pentru care Sfântul Grigorie de Nyssa spune că îngerii nu pun în funcție nicio imaginație, pentru că realitatea pe care o văd întrece orice imaginație.
Entuziasmul manifestat de Apostoli la Cincizecime, în urma Pogorârii Duhului Sfânt, care părea privitorilor ca o beție (Fapte II, 13), începuse de la Înviere. Ea caracterizează bucuria credincioșilor de la Paști, care rămâne temelia vieții sufletești a lor în tot cursul vieții pământești. Acest entuziasm este produs de împărtășirea de „vinul cel nou” al vieții de care a vorbit Hristos înainte de Patimile Sale (Marcu XIV, 25): „Veniti cu rodul vitei celei noi al dumnezeieștii veselii, în ziua cea vestită a învierii împărăției lui Hristos să ne împărtășim”.
Femeile mironosițe auzind de la înger despre Învierea Domnului, aleargă „cu frică și cu bucurie mare” să ducă această veste ucenicilor. Justificând bucuria lor, primul cuvânt pe care li-l adresează Iisus cel înviat la întâlnirea cu ele, este: „Bucurați-vă!” (Matei XXVIII, 9). De atunci cei ce cred aleargă cu aceeași bucurie debordantă în noaptea Paștilor și în zilele ce urmează, vestind tuturor celor pe care îi întâlnesc: „Hristos a înviat!”. Bucuria este starea sufletească principală pe care a produs-o vestea învierii în cei care știau că viața lor se sfârșește în moarte. Bucuria aceasta se menține în creștini continuu, dar se actualizează mai ales în noaptea Paștilor.
A treia zi de Paști. Arătarea semnului Sfintei Cruci pe cer
Sursa foto: https://www.pexels.com/photo/cross-silhouette-during-golden-hour-53959/
Arătarea semnului Sfintei Cruci pe cer la Ierusalim s-a întâmplat în dimineața zilei de 7 mai 351, în timpul împăratului Constanțiu, fiul Sfântului Constantin cel Mare. Crucea luminoasă s-a întins de la Golgota și până la Muntele Măslinilor, pe o distanță de aprox. 9 km, strălucind mai tare decât soarele. Sfânta Cruce a rămas pe cer timp de 7 zile.
O mulțime de oameni au ieșit din casele lor și de la muncile lor, îndreptându-se spre bisericile pentru a aduce slava lui Dumnezeu.
Despre această minune, Patriarhul Chiril al Ierusalimului i-a scris o scrisoare împăratului Constantiu, îndemnându-l să părăsească erezia ariană. Această erezie, care nega divinitatea lui Hristos, era cauza a multor dispute teologice în cadrul imperiului. „Aducem cu grabă la cunoștința credincioșiei tale minunea dumnezeiască a lucrurilor cerești, ce s-a petrecut în Ierusalim în timpul iubitoarei tale de Dumnezeu domnii. Nu facem aceasta cu dorința ca acum pentru întâia oară să vii de la necunoștința la cunoștința de Dumnezeu – căci tu ai atâta cunoștință de Dumnezeu, încât poți, prin faptele și gândurile tale credincioase, să înveți și pe alții – ci cu gândul de a te întări în cele ce știai. Odată ce ai înțeles, prin minunea săvârșită în timpul domniei tale, că domnia ta este cu adevărat iubită de Dumnezeu.
… Pe timpul domniei preaiubitorului de Dumnezeu și de fericita pomenire Constantin, tatăl tău, a fost găsit în Ierusalim mântuitorul lemn al crucii. Harul cel dumnezeiesc a făcut să fie găsită cinstita cruce în Sfintele Locuri nestiute de nimeni, de cel care caută în chip bun cu credincioșie. Minunea nu s-a mai săvârșit pe pământ, ci în cer: s-a arătat în Ierusalim semnul de biruință împotriva morții, al Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Fiul Unul-Născut al lui Dumnezeu, adică fericita Cruce, strălucind cu o lumină orbitoare. N-a fost văzută de unul sau de doi, ci s-a arătat cu totul lamurit la întreaga mulțime a cetății. Să nu se creadă apoi că a trecut iute ca o naluca; dimpotrivă, a fost văzută cu ochii timp de mai multe ceasuri de pe pământ; prin strălucirea sa orbitoare, întrecea razele soarelui. Fără îndoială, crucea luminoasă ce s-a arătat pe cer ar fi fost întunecată de soare, biruită de strălucirea razelor lui dacă ea n-ar fi strălucit privitorilor cu o strălucire mai mare decât a soarelui. Toată mulțimea cetății, fără să stea pe gânduri, în acel ceas, a alergat la sfânta biserică, fiind cuprinsă de frică și bucurie din pricina vedeniei dumnezeiești; toți deodată: tineri și bătrâni, bărbați și femei, oameni de toate vârstele, până chiar și fetele ținute în casă, locuitori ai cetății, ca și străinii, creștini la un loc cu păgânii care veniseră în Ierusalim din diferite părți, cu toții într-un singur suflet, ca o singură gură, slăveau pe Făcătorul de minuni, pe Hristos Iisus, Domnul nostru”.
Potrivit istoricului Sozomen, această minune a dus la convertirea multor păgâni și iudei la creștinism. De asemenea, mulți arieni au părăsit ereziile, întorcându-se la Biserica Ortodoxă.”
Sinaxar 7 mai: ✝) Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici, Sfinții Mucenici Rafail, Irina și Nicolae din Insula Lesvos, Sfântul Mucenic CodratSfântul Nil Sorski, Sfântul Mucenic Acachie, Sfântul Cuvios Ioan Zedazneli, dimpreună cu 12 ucenici, Georgia, Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Vimatarissa (Altarița) de la Mănăstirea Vatoped; Ap. Fapte 2, 14-21 Ev. Luca 24, 12-35.
