Current track

Title

Artist


Comănești: O femeie a murit într-un incendiu

#Postat de on ianuarie 19, 2024

O femeie din Comănești și-a pierdut viața în urma unui incendiu care a izbucnit în această dimineață la locuința ei.

Pompierii s-au deplasat imediat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și un echipaj SMURD, intervenția fiind coordonată de locțiitorul Detașamentului de Pompieri Moinești.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul unei camere de locuit. Din nefericire, la locul solicitării a fost identificată o femeie, intoxicată cu monoxid de carbon, pentru care a fost declarat decesul.

Din cercetările efectuate la fața locului, cauza probabilă de producere a incendiului este jarul căzut din sistemul de încălzire. 

Potrivit ISU Bacău, de la începutul acestui an (01- 19 ianuarie a.c.), în zona de competență a Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău, s-au produs 71 de incendii. Din nefericire, în urma acestora, patru persoane și-au pierdut viața. Printre cele mai frecvente cauze ale incendiilor produse în intervalul de referință, se numără coșurile/burlanele de fum defecte sau necurățate, respectiv 25 astfel de cazuri.

“Solicităm în continuare cetățenilor să manifeste prudență la exploatarea mijloacelor de încălzire. 

Astfel, reamintim că, verificarea, repararea și curățarea periodică a coșurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii! Totodată, atragem atenția asupra faptului că este interzisă folosirea sobelor și a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizații, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate! 

Siguranța fiecăruia dintre noi depinde de cunoștințele și acțiunile noastre! Țineți cont de sfaturile noastre și adoptați un comportament preventiv!”- a transmis ISU Bacău.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *