Jurnal FM 
„Mașina Timpului”. Răscoala și pedepsele…
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 27, 2023
Motto: „Ce e rău în robie, nu e atâta robia. Rău e că, dacă trece prea multă vreme, omul se învaţă cu ea, cu robia, cu frica, cu supunerea, cu săru’-mâna, să fie batjocorit şi să nu-i mai pese.” – Vasile Ursu Nicula zis Horea (1731- 1785)
Horea, Cloșca și Crișan
Stimate amice și stimați amici, azi voi continua, ca în fiecare zi de miercuri, cu o nouă „felie” din „Mașina Timpului”…Astăzi vă voi purta, printre bucuriile sărbătorilor de iarnă, la jumătatea „distanței” temporale dintre Crăciun și Anul Nou, să ne amintim preț de un gând pios și de niște oameni care nu au făcut umbră pământului degeaba și ne-au dat nouă și istoriei noastre o lecție de neuitat prin ceea ce denumim, de obicei, „răscoala lui Horea, Cloşca și Crișan”. În motorul „mașinii timpului” de azi, voi adăuga niște „combustibil” mai trist, pentru că mă voi referi la capturarea capilor răscoalei de către stăpânirea imperială, fapt petrecut la final de decembrie 1784. În continuare, voi relata câteva informații despre represiunea cruntă care a urmat răscoalei. După cum majoritatea românilor care au trecut printr-o școală știu (sau ar trebui să știe), răscoala ţărănească din Transilvania din 1784, mai cunoscută ca „răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan”, a fost o importantă acţiune de revoltă a ţărănimii iobage împotriva constrângerilor feudale atroce la care era supusă. La această răscoală au participat majoritar iobagi români, dar și câțiva maghiari, precum și câțiva saşi de pe domeniile nobililor şi statului, mineri din minele din Munţii Apuseni şi ocnele de sare din arealul adiacent, meşteşugari, chiar preoţi, dar și alte categorii sociale. Răscoala aceasta a izbucnit pe 2 noiembrie 1784 şi s-a încheiat la sfârşitul lunii decembrie 1784, atunci când, așa cum aminteam anterior, capii răscoalei au fost prinși şi executaţi la puțin timp într-un mod feroce de către autorităţile austriece. Nu mi-am propus astăzi vreo lecție de istorie extinsă în care să vă descriu cauzele răscoalei și modul exact de desfășurare a acesteia, pentru că spațiul editorial ar trebui extins prea mult pentru o singură apariție, ci doresc să v-aduc în amintire momentele triste ale finalului acestei răscoale. De fapt, având în vedere că azi, la data publicării materialului de față, este 27 decembrie, intenționam doar să v-aduc aminte că, la data de 27 decembrie 1784, Horea şi Cloşca, doi dintre conducătorii răscoalei ţărăneşti din Transilvania, sunt prinşi şi închişi la Alba Iulia. Ulterior, la data de 31 ianuarie1785, va fi prins şi cel de-al treilea lider al răscoalei, Crişan. Primii doi au fost traşi pe roată la 28 februarie1785, pe platoul denumit „La furci” din Alba Iulia, iar Crişan s-a spânzurat în închisoare, cu propriile nojițe de la opinci. Aș vrea să menționez că, încă de la vârsta de paisprezece ani, atunci când am intrat la liceul militar din Alba Iulia am în amintire acel obelisc ridicat în cinstea celor trei mari martiri pe platoul dinaintea porții a treia a cetății Alba Carolina, amintire care mi s-a întipărit pentru totdeauna în memorie. Merită amintit faptul că acest obelisc a fost ridicat în 1937 din inițiativa Societății ASTRA, cu contribuția populației. Și pentru că tot am amintit de acest obelisc, mai merită spus și că acesta a fost ridicat în doar câteva luni și că a fost inaugurat în prezența regelui Carol al II-lea al României și a lui Mihai, „voievod de Alba Iulia”, la 14 octombrie 1937.
Monumentul, având o înălțime de 22,5 metri, a fost opera sculptorului Iosif Fekete, cunoscut și ca Iosif Fekete Negrulea, precum și a arhitectului Octavian Mihălțan. Sursele istorice ne spun că Societatea „Pietroasa” din Deva a oferit inițiatorilor și executanților obeliscului calcarul de Banpotoc din care a fost înălțat monumentul precum și trahitul, rocă mai dură, din care a fost construit soclul acestuia. Finalmente, voi mai aminti că, în interiorul soclului care sprijină obeliscul respectiv se află o celulă simbolică unde se află inscripția: „Smerită închinare lui Horea, Cloșca și Crișan”, în partea de est, o „Victorie Înaripată” ținând în mână o cunună de lauri, iar în partea de vest un basorelief reprezentându-i de Horea, Cloșca și Crișan.Revenind la povestea finalului trist al răscoalei, trebuie spus că, odată cu publicarea amnistiei generale, armata austriacă a pornit spre centrul Munţilor Apuseni pe mai multe itinerarii de marș. În unele localităţi, au avut loc lupte cu răsculaţii, cele mai multe fiind câştigate de iobagii români. Pe de altă parte, unele localităţi răsculate au depus armele, în cele din urmă, fiind convinse să se liniştească mai ales de către ierarhii bisericești sârbi ortodocși care însoţeau armata austriacă. Aici ar fi multe de spus, dar, poate, cu altă ocazie…Victorioşi după lupta de la Mihăileni, austriecii au ocupat destul de rapid orașele Abrud şi Câmpeni, iar Horea a fost nevoit, la începutul lunii decembrie 1784, din cauza iernii destul de grele, să îşi împrăştie restul de oaste rămas, cu intenţia de a re-porni răscoala în primăvara anului 1785, atunci când se gândeau că le va veni mai bine să se lupte cu stăpânirea. După desfiinţarea oastei lor ţărăneşti, liderii Horea şi Cloşca se își caută adăpost și se ascund în Munţii Apuseni, în Ţara Moţilor, unde ei credeau că vor fi în siguranță până la primăvara viitoare. Unele izvoare istorice menționează că aceștia ar fi dorit să plece la Viena într-o audienţă la împărat, iar altele menționează că doar intenționau a sta la adăpost în aşteptarea primăverii, cu scopul clar de a re-începe răscoala. Dar istoria a fost mai dură cu ei și, la data de 27 decembrie 1784, fiind trădaţi de câţiva ţărani români din zona Albacului, pe post de „ajutoare” ale stăpânirii, Horea şi Cloşca sunt prinşi de armata austriacă, în cele din urmă. Practic, planul pentru prinderea lui Horea şi Cloşca a fost întocmit de brigadierul silvic Anton Meltzer din oraşul Abrud. Tot acesta a primit de la imperiali misiunea de a-i depista pe „fraţii de cruce ai lui Horea“. Pentru început, gornicul (adică brigadierul silvic) a propus ca o trupă de cătane austriece să staţioneze în satul natal al lui Horea, aflat la poalele munţilor în care se ascundeau liderii răsculaţilor. De punerea efectivă în aplicare a planului s-au ocupat ţărani români din comuna Râu Mare, consăteni de-ai lui Horea, cei care au ales calea trădării pe „treizeci de arginți”. Aceștia aveau două „calităţi” importante: cunoşteau foarte bine topografia munţilor şi puteau să se apropie cu nestingheriți de Horea, ca fiind, doar, prieteni. „Echipa” de trădători a fost formată din fraţii Nuțu (50 de ani) şi Ion (de 32 de ani), împreună cu Gheorghe, Vasile şi Simion Matieş, cu Simion, Iacob şi Dumitru Neagu şi cu Ştefan Trif. Fiecare dintre aceștia a primit câte un „ausweiss” (adică paşaport de liberă trecere), ca să poată trece nestingheriţi de patrulele militare austriece precum şi promisiunea că vor încasa, la finalul acțiunii, 300 de galbeni şi vor scăpa de iobăgie. Iată cum descrie din Abrud, la data de 1 ianuarie 1785, vice-colonelul Kray capturarea lui Horea şi Cloşca: „Prinderea lor s-a întâmplat în ziua de 27 Decembrie, sub un brad de jumătate găunos, în jurul căruia pusese nişte crengi de lemne şi făcuse un foc mare ca să se încălzească. Ţăranii, de cari m-am folosit eu, au dat de urma lor pe zăpada proaspătă ce căzuse de curând şi dânşii prinseră mai întâi, la o depărtare mai mică, pe un păzitor al revoluţionarilor, pe care îl siliră să le descopere locul unde se află căpitanii. Ţăranii, cari se angajase să-i prindă, erau 7 inşi la număr, dintre cari numai 4 mai aveau puşti, şi aceştia patru plecară înainte şi când se apropiară de colibă, Horia îi primi ca pe amici şi-i întrebă, dacă umblă cumva după vânat, la care ei răspunseră ca da, sunt siliţi să caute vânat pentru armată, dar nu pot să capete nimic şi de jumătate sunt mai îngheţaţi. Atunci Horia îi invită să şează la foc. Doi dintre ţăranii aceştia se aşezară lângă Horia şi alţi doi inşi lângă Cloşca, şi acest din urmă îi întrebă numaidecât ce noutăţi mai sunt prin comune, iar ei răspunseră că oamenii în general se plâng de mulţimea cea mare de soldaţi şi că poporul trebuie să fugă. La cuvintele aceste, Cloşca zise înjurând: „Acuşi îi scoatem noi şi pe ei de aici şi-i alungăm la dracu”. În timpul acesta se apropiară de foc şi ceilalţi trei ţărani şi în momentul acesta cei doi ţărani credinciosi, cari aveau certificate din partea mea, anume Ştefan Trifu şi Nuţu Mătieş, se aruncară asupra lui Horia şi Closca, îi prinseră de gât, îi trântiră la pământ şi cu ajutorul celorlalţi doi inşi şi cu încă cei trei soţi, cari încă alergară la dânşii, îi prinseră şi îi legară. În timpul acesta Horia scoase din sân un volum de hârtii, cât ţii într-o mână, şi le aruncă în flăcările cele mari ale focului, dar ocupaţi cu legarea lor dânşii n-au putut să le scape din foc. În urmă temându-se, ca nu cumva să năvălească asupra lor nişte oameni de ai lui Horia, se retraseră în grabă mare cu ei într-o poiană de oi, ceva mai depărtată şi de aici deteră îndată ştire trupei de soldaţi, care înconjurase şi dânsa pădurea şi ţinutul acesta şi era ocupată cu căutarea lor. Soldaţii aceştia sosiră numaidecât şi gornicii îi predară pe amândoi. Horia şi Cloșca erau armaţi cu puşti şi cu lănci. Cloşca mai avea şi două pistoale, pe cari încă nu mi le-au adus. Alte lucruri la dânşii nu s-au aflat, nici cai, nici bani, nici hârtii, afară de 6 fl. la Cloşca. Probabil că toate lucrurile aceste le-au ascuns, pe la amicii lor, sau le-au îngropat în pădure sub zăpadă. Că prinderea lor s-a întâmplat într-adevăr astfel, aceasta o confirmă unanim Horia şi Cloșca aici, în prezenţa mea şi a mai multor ofiţeri, şi dânşii adaogă că de aceea au stat timp aşa mult ascunşi prin păduri, fiindcă voiau să călătorească la Viena, îndată ce le sosiau banii, ce-i ceruse dela comune.”
La trei zile după capturare, la 30 decembrie 1784, cei doi lideri sunt duşi la Abrud, iar la data de 2 ianuarie 1785 ajung la Alba Iulia, unde sunt întemniţaţi în cetate, Horea fiind închis într-o celulă aflată la etajul Porţii Carol al VI-lea, iar Cloşca în clădirea Gărzii Mari. Amândoi conducătorii erau păziţi zi şi noapte de santinele postate în faţa uşii, dar şi în interiorul celulelor. Nu a durat mult și, la data de 30 ianuarie 1785, a fost capturat şi Crişan, care se ascundea în munţi deghizat într-un oarecare cerşetor. Ca un blestem, Crişan a fost şi el prins prin trădare, cu „vajnicul” concurs al unor ţărani români! Crișan a fost adus la cetatea din Alba Iulia pe data de 1 februarie 1785 şi întemniţat tot în cetate, în temniţa de sub poarta nouă a acesteia.
Pentru răsplătirea celor care au participat la prinderea lui Horea şi Cloşca, împăratul Iosif al II-lea a dispus, la 14 ianuarie 1784, recompensele „aferente”. Astfel, cei şapte ţărani români din Albac care au contribuit efectiv la prinderea lui Horea şi Cloşca urmau să fie eliberaţi din iobăgie, atât ei, cât şi urmaşii lor, şi să primească suma de 600 ducaţi pe care să o împartă între ei. Totodată, pădurarul Meltzer, „dirijorul” din arealul forestier unde au fost prinși, urma să primească o sută de ducaţi. La capturarea celor doi lideri ai răscoalei, au colaborat, deşi nu în mod direct, doi ofiţeri şi 159 soldaţi din trupele austriece de cavalerie şi infanterie. Și aceștia au fost recompensați financiar, cu câte 50 de ducaţi cei doi ofiţeri, adică locotenenţii Vajda şi Jeney, câte trei ducaţi subofiţerii şi câte doi ducaţi fiecare dintre cei cu gradul de soldat. Totodată, vice-colonelul Kray a primit mulţumiri personale din partea împăratului. Anterior, pentru a recompensa pe cei care îi prinseseră sau contribuiseră în diverse moduri la prinderea lui Horea, Cloşca şi a lui Ursu Uibaru (acesta era și el unul dintre conducătorii de rang mai mic al răscoalei), împăratul Iosif al II-lea a hotărât acordarea unor premii în bani, dar şi alte beneficii. Pentru o vizibilitate mai mare a acțiunilor imperiale, comisarul gubernial Mihail Brukenthal a decis ca acordarea recompenselor să fie făcută în mod solemn şi public, pentru a arăta cum ştie împăratul să răsplătească pe cei care îl slujesc şi pentru a-i îndemna şi pe alţii să procedeze la fel în viitor în eventuale condiții similare. Ceremonia acordării recompenselor respective a avut loc într-o zi de sâmbătă, la data de 5 februarie 1785, la Zlatna, când era zi de târg, dimineaţa la ora 9.00. Acolo a fost amenajat un pavilion, închis într-o parte cu ramuri de brad, peste care s-a așezat un covor, peste care a fost afișat portretul împăratului austriac. În pavilionul respectiv, a fost așezată o masă, iar pe aceasta au fost așezate, pe trei tăvi de argint, banii de recompensă şi diplomele de eliberare din iobăgie a ţăranilor care au ajutat la prinderea liderilor răscoalei. Mai mulți soldaţi austrieci conduşi de căpitanul Richard „păzeau” pavilionul respectiv şi au fost aduşi doi funcţionari pentru a informa oficial mulţimea adunată despre cele ce urmau a se petrece acolo. Ulterior, cam pe la ora 11.30, a ajuns în acel loc şi comisarul guvernamental Mihail Brukenthal, însoţit de formațiuni militare, muzică militară şi de funcţionari imperiali şi clerici. Ceremonia a început prin citirea în limba română a „rescriptelor” imperiale şi numele celor recompensaţi de împărat. Cum aminteam anterior, s-au acordat celor şapte ţărani români care i-au ajutat pe austrieci la prinderea lui Horea şi Cloşca diplomele de eliberare din iobăgie şi suma de 600 ducaţi, iar pădurarului Meltzer suma de o sută de ducaţi. Protopopului Iosif Adamovici, care a contribuit la prinderea lui Ursu Uibaru, i s-a acordat o medalie de aur şi 30 de galbeni, iar locuitorilor din Lupşa, care l-au prins pe acesta, suma de 70 de galbeni care să fie împărţită între ei. La finalul ceremoniei, s-au tras salve de puşcă de către o formație militară desemnată pentru aceasta şi s-au tras clopotele la biserică. Aflând ulterior de această solemnitate publică, se spune că împăratul ar fi dezaprobat-o, considerând că era suficient ca populaţiei doar să îi fie adusă la cunoştinţă recompensarea. Asta spun unele surse, dar părerea mea este că nenea împăratul „n-a avut nicio apăsare” referitor la ceremonia respectivă! Dar poate mă înșel eu!
Sursele istorice ne spun că, la data de 5 februarie, împăratul încă nu aflase de capturarea lui Crişan și că a aflat despre aceasta doar la 7 februarie, drept pentru care cei care l-au prins pe Crişan nu au fost cuprinși în această primă acţiune de recompensare „împărătească”, ei fiind recompensaţi mai târziu cu sume de bani. Firește, fiind direct afectați de „valurile” răscoalei, după capturarea conducătorilor răscoalei, nemeșii (adică nobilimea maghiară) au cerut austriecilor, prin comitele de Alba, baronul Kemeny, să îi judece aceasta pentru faptele lor. Cu toate insistențele acestora, cererea le-a fost respinsă, împăratul Iosif al II-lea numindu-l pe contele Jankovich să facă interogatoriul celor trei prizonieri și să întocmească rechizitoriul. Întinderea teritorială a răscoalei şi viteza foarte mare de propagare a acesteia a dat de gândit austriecilor, care nu au considerat că mişcarea iobagilor români a fost una întâmplătoare şi nici spontană. „Domeniul Zlatnei” şi-a cerut şi acesta drepturile de justiție, solicitând cel puţin participarea unui reprezentant al său la proces. Trebuie amintit că însuși comisarul guvernamental Mihail Brukenthal a cerut în mod repetat să asiste și el „in personam” la respectivul proces, dar a fost refuzat, cerându-i-se, în acelaşi timp, să predea comisarului imperial, contele Jankovich, eventualele dovezi pe care le-ar deţine împotriva lui Horea ori Cloșca și Crișan. Din această cauză, guvernatorul Samuel Brukenthal s-a plâns împăratului, care însă a încuviinţat atitudinea comisarului imperial. Normal, că doar acesta executa ordinele directe ale împăratului! Firește, privind în urmă la documente și la fapte, sentinţa lui Horea, Cloşca şi Crişan fusese deja dinainte hotărâtă de împăratul austriac Iosif al II-lea. Dispoziţiile emanate de la acesta, date la 10 ianuarie 1785, au fost ca: „În privinţa lor, în orice caz trebuie să dea un exemplu convingător, şi aşa fel regizat ca aceşti răufăcători să fie purtaţi nu numai printr-una, ci prin mai multe localităţi, pe unde şi-au săvârşit cele mai mari ticăloşii, şi arătaţi poporului de rând şi complicilor de ei amăgiţi ca o înspăimântătoare pildă, şi apoi la o zi dinainte anunţată să fie executaţi într-un chip spectacular, într-un loc capital, unde să se poată strânge un număr cât mai mare de supuşi, şi unde sunt şi cele mai neastâmpărate capete. Execuţia să se facă (…) sub autoritatea Comisiei, ca supuşii să vadă şi să fie convinşi, că aceasta e într-adevăr voinţa mea şi nu numai a Guvernului sau a dregătorilor comitatului.”
Practic, scopul cercetărilor şi al procesului era doar pentru stabilirea cauzelor răscoalei şi a implicaţiilor acesteia, precum şi necesitatea de a se pune în scenă o judecată şi aduse dovezi pentru confirmarea sentinţei deja hotărâte dinainte. Ca urmare, la data de 26 ianuarie 1785, au început interogatoriile lui Horea şi Cloşca. S-a specificat, în mod expres, ca aceştia să nu fie torturaţi sub nici o formă, iar interogatoriul să cuprindă un număr prestabilit de întrebări bine formulate la care conducătorii răscoalei să răspundă. Prin întrebările adresate celor trei conducători ai răscoalei, austriecii doreau să afle modul în care aceştia au reuşit să mobilizeze atât de rapid ţărănimea română, legăturile secrete pe care le aveau răsculaţii între ei, cum au pus în operă „comanda și controlul” acțiunilor de luptă şi alte informaţii folositoare cu ajutorul cărora să se prevină pe viitor astfel de mişcări populare violente. Primul interogat de către austrieci, în mod oficial, a fost Cloşca. Acesta a trebuit să răspundă la 134 întrebări în decursul a şapte zile. A fost interogat la 26 şi 27 ianuarie şi în zilele de 3, 4, 21, 22 şi 24 februarie. Nu a răspuns decât la întrebările legate de activitatea sa de dinaintea răscoalei, iar despre răscoală, adică despre perioada cuprinsă între începutul și sfârşitul acesteia, nu a răspuns la aproape nimic. Hotărât și dârz, Cloşca a tăgăduit chiar că ar fi luat parte la răscoală în vreun fel, iar despre Crişan a afirmat chiar că nici măcar nu îl cunoaşte.Interogatoriul lui Horea a început în ziua de 28 ianuarie şi a urmat în zilele de 31 ianuarie, 1, 4, 21, 22 şi 24 februarie. Lui Horea i s-au pus un număr de 118 întrebări, la care nu s-a obţinut nici o informaţie de la acesta. Crişan a fost interogat numai în zilele de 2 şi 5 februarie, punându-i-se un număr de 47 de întrebări, la care, în parte, a răspuns. Începând cu data de 5 februarie 1785, Horea şi Cloşca au fost purtaţi timp de două săptămâni, sub escortă militară, pe itinerariul Vinţ-Şibot-Binţinţi (azi Aurel Vlaicu, în judeţul Hunedoara)-Orăştie-Deva, iar mai departe pe malul drept al Mureşului prin Şoimuş-Rapolt-Bobâlna-Geoagiu-Inuri-Vurpăr-Alba Iulia, adică pe unde răscoala se manifestase în „vâltoare” mai mare, pentru ca ţăranii români să se convingă că, într-adevăr, cei doi au fost prinşi și ca să se înfricoșeze de cele ce vor urma. Nu s-au păstrat detalii scrise în vreo arhivă despre această „expunere” publică a celor doi conducători ai răscoalei ţărăneşti și cum a fost receptată aceasta în localitățile respective.
La data de 13 februarie 1785, Crişan a fost găsit mort în celula unde era încarcerat. Acesta s-a sinucis prin strangulare cu nojițele de la opincile sale, profitând de faptul că nu era păzit de santinele în interiorul celulei sale şi ştiind clar ce soartă îl aşteaptă la finalul judecăţii. A doua zi, la 14 februarie, s-a pronunţat sentinţa asupra cadavrului său şi anume să fie târât la locul de execuţie, să i se taie capul, iar trupul să îi fie despicat în patru bucăţi. Capul lui Crişan a fost expus în ţeapă la Cărpiniş, iar cele patru bucăţi ale trupului său au fost expuse pe roată astfel: o parte de sus a trupului la Abrud, cealaltă parte de sus la Brad, o parte de jos la Bucium, iar cealaltă parte de jos la Mihăileni, ca avertisment şi exemplu pentru cei care ar mai îndrăzni pe viitor să se mai răscoale. Sentinţa s-a executat la 16 februarie 1785. „Dreaptă” justiție a „civilizatoarei” forțe imperiale din „Mittel Europa” împotriva „barbarilor valahi”!?! Ulterior, la data de 26 februarie 1785, a fost pronunţată sentinţa lui Horea şi lui Cloşca, sentință care îi condamna la moarte prin tragere pe roată, o execuție groaznică, trupurile lor urmând a fi dezmembrate şi expuse în diferite părţi din Munţii Apuseni, ca exemplu şi avertisment pentru cei care ar mai îndrăzni să se răscoale. Conform acestei sentințe, intestinele şi inimile lor urmau să fie îngropate la locul execuţiei. Condamnarea liderilor răscoalei s-a făcut după codurile penale imperiale ale vremii, în baza articolului 62 despre „tulburări şi tumulturi” şi a articolului 90 despre „tâlhării”. Pedeapsa dată prin sentință urma să fie executată mai întâi asupra lui Cloşca, apoi asupra lui Horea. Tragerea pe roată trebuia să fie făcută de jos în sus, începând cu frângerea picioarelor, apoi să li se frângă mâinile. S-a interzis aplicarea loviturii de graţie, condamnaţii trebuind și fiind lăsaţi să moară în chinuri. „Civilizație” până la capăt! Publicarea sentinţei a fost făcută în aceeaşi zi, între orele 10.00-11.00, în faţa clădirii Gărzii Mari a Cetăţii Alba Iulia. Fiind de faţă o mulţime de oameni aduși anume la „eveniment” aceasta s-a şi citit, în limbile germană şi română. Apropo de clădirea respectivei gărzi, acesta este unul dintre motivele pentru care eu nu „gust” absolut deloc „spectacolul” de reconstituire istorică practicat sub oblăduirea primăriei de azi a Albei Iulia de mai mulți ani încoace când, cu o obstinație aproape masochistă, se pune în scenă schimbarea publică a gărzii imperiale, în uniforme de epocă, amintind de stăpânirea habsburgică pe aceste meleaguri. Și unii chiar se mândresc cu aceasta și fac sute de poze la acel ceremonial desfășurat la ceas de prânz! În fine, o fi intrat „sindromul Stockholm” în ADN-ul unor necunoscători de istorie!
Răscoala și pedepsele…
Dintre toate personajele istoriei românilor, Horea şi Cloşca sunt cei care au sfârşit într-un mod dintre cele mai îngrozitoare. Frângerea cu roata, legiferată de Codul Terezian, era cea mai aspră pedeapsă existentă prin Europa la vremea răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan. Pentru evenimentul execuției din 28 februarie 1785 există numeroase surse, întrucât ceea ce sa întâmplat atunci la Alba Iulia a avut un puternic ecou. Unele surse sunt realiste, altele mai puţin credibile, ori pur şi simplu secundare, dar coroborate, acestea pot crea un tablou bine conturat al execuţiei. Chiar dacă nu-mi face nicio plăcere, voi descrie pe scurt modul de execuţie prin tragerea pe roată a lui Horea şi Cloşca, acesta fiind următorul: au fost legaţi la pământ, cu membrele întinse în formă de X (precum crucea Sf. Andrei), iar sub mâini şi picioare li s-au introdus, din loc în loc, bucăţi de lemn. Între bucăţile de lemn, călăul desemnat avea să aplice lovituri cu o roată de execuţie, provocând fracturarea porţiunii respective de os şi cauzând mari dureri și chinuri condamnatului executat astfel. Roata de execuţie utilizată era o roată obişnuită de căruță, cu butucul plin şi neferecată, aceasta fiind prevăzută cu o lamă de fier ca un cuţit. Intervalul prescris pentru loviturile cu roata era de trei minute, tocmai pentru a prelungi suferinţa condamnatului. Dacă acesta leşina după o lovitură, condamnatul trebuia trezit prin aruncarea peste el a unei găleţi de apă, iar supliciul „civilizator” continua. Scopul călăului era să ţină condamnatul treaz şi în viaţă cât mai mult, pentru a-l tortura un timp cât mai îndelungat. Lovitura de graţie se dădea de către călău asupra inimii şi aceasta era fatală. Ulterior, după moartea condamnatului, trupul acestuia era despicat în bucăţi de către călău şi ajutoarele sale, după cum era prevăzut în actul de condamnare.
Răscoala și pedepsele…
Înainte de a fi executaţi, Horea şi Cloşca au fost împărtăşiţi de preotul ortodox Nicolae Raţ din Maierii Albei Iulii. Tot acest preot le scrisese celor doi testamentele, la dictarea lor. Pentru a efectua execuţia într-un mod cât mai spectaculos, comisia de anchetă imperială a cerut încă dinaintea pronunţării sentinţei, pe data de 23 februarie, comitatelor Hunedoara, Alba, Sibiu şi Cluj, să trimită în noaptea de 27 februarie la Alba Iulia câte șase ţărani din fiecare sat, trei bătrâni şi trei tineri, fără să li se spună în ce scop. La 28 februarie, guvernatorul Transilvaniei a fost informat că numai din comitatul Hunedoarei sunt prezenţi la Alba Iulia 2.515 ţărani din 419 sate. Din celelalte comitate nu se ştie cu claritate câţi ţărani români au fost trimişi să asiste la execuţie. La ora opt şi jumătate, în ziua de 28 februarie 1785, Horea şi Cloşca au fost duşi la locul execuţiei, fiecare fiind transportat pe câte un car şi însoţit de câte un preot ortodox. Erau escortaţi de un escadron de husari din Regimentul de Toscana, în ţinută de paradă, de trei sute de infanterişti din Regimentul Orosz, la care se adăuga un număr neprecizat de haiduci (trupe paramilitare ale administraţiei de stat). Mulţimea ţăranilor adunată pentru asistarea la execuţie se spune că ar fi depăşit cifra de cinci mii de persoane, la care se adaugă populaţia oraşului venită să vadă supliciul, precum şi funcţionarii şi nobilimea participantă. Un număr mare de oameni pentru acea vreme! Locul de execuţie fusese pregătit la sud de cetatea Alba Iulia, către Partoş, pe un mic deal de deasupra viilor. Husarii şi infanteriştii imperiali au făcut un careu în jurul eşafodului, iar sentinţa a fost citită în faţa mulţimii de Friedrich Freiherr von Eckhard, membru al comisiei de anchetă, în limbile maghiară, germană şi română. Era și limba română băgată în seamă atunci când era nevoie de a băga în sperieți românimea transilvană!
Răscoala și pedepsele…
După aceasta, Horea şi Cloşca au fost luaţi de călăul oraşului Alba Iulia, numitul Grancea Rakoczy, precum şi de ucenicii acestuia. Conform sentinței, primul a fost legat de patul de lemn în formă de X, condamnatul Cloşca. Execuţia lui a ţinut aproape o oră, el primind aproximativ douăzeci de lovituri de roată, după care a murit în urma acestei torturi. În acest timp, Horea a fost ţinut de ajutoarele călăului, ca să asiste la execuţia ortacului său. Cadavrul lui Cloşca a fost dat la o parte şi în locul acestuia a fost legat Horea. Execuţia lui Horea a ţinut mai puţin, după ce a primit câteva lovituri care i-au frânt picioarele, la ordinul lui Friedrich Eckhard, călăul i-a aplicat totuşi lovitura de graţie peste piept. După moartea lui Horea, trupul său şi a lui Cloşca au fost tăiate în bucăţi, iar inimile şi intestinele îngropate la locul execuţiei, așa cum sunase sentința. Nu se ştie cu exactitate unde au rămas, în cele din urmă, părţile trupurilor lor, dar aceste părţi din trupurile lui Horea şi Cloşca au fost expuse de autorităţile austriece în diferite locuri publice din satele din Transilvania, drept avertisment pentru iobagii români. Tradiţia populară spune că mâna dreaptă a lui Horea a fost expusă la Ţebea, în judeţul Hunedoara, mai apoi aceasta fiind îngropată sub Gorunul lui Horea. Nu știu dacă este adevărat au ba, dar așa-i legenda!
Răscoala și pedepsele…
O parte dintre ţăranii capturaţi în timpul evenimentelor au fost executaţi de către nobilimea maghiară, fără judecată, în cele mai oribile moduri, drept răzbunare. O altă parte dintre cei răsculați a fost întemniţată şi a fost eliberată doar după ce împăratul Iosif al II-lea a decretat amnistia pentru toţi participanţii la răscoală. Cei consideraţi mai periculoşi dintre cei răsculaţi au fost deportaţi în zone mai îndepărtate de localităţile lor de baştină, chiar prin Banat, prin Bucovina ori prin Maramureş. În urma răscoalei, s-au emis unele decrete imperiale care au avut rolul de a le uşura situaţia economică, dar acestea au avut un ecou prea slab pentru a conta semnificativ pentru aceştia. Aceștia au continuat să fie, practic, în stare de iobăgie până în anul 1848, la vremea revoluției din Transilvania, atunci când Avram Iancu a ridicat, din nou, moții la luptă! Teoretic, pe 22 august 1785, e desființată iobăgia, ar fi fost suprimate și abuzurile administrative, urmând a se acorda moților o sumă de beneficii precum liberul pășunat pe tot domeniul de sus al Zlatnei, dreptul de a face curături (mici exploatații) în locuri de unde nu se pot aduce lemne și de a le cultiva, scutire de dări pentru mineri etc. Apropo de ecoul european al răscoalei, din Austria până în Portugalia, din Germania până în Italia s-au publicat broșuri, calendare, articole de presă, rapoarte diplomatice, gravuri privind liderii răscoalei. Unii oameni de cultură și filosofi au apărat și explicat acțiunea țăranilor, iar lui Horea i s-a atribuit, cu precădere de către presa europeană, gândul de a reface Dacia, fiind chiar denumit „Rex Daciae”.
Răscoala și pedepsele…
S-a mai vehiculat şi teoria ca Horea, liderul răsculaților, ar fi aparţinut francmasoneriei, dar istoricul Ioan Aurel Pop, actualul președinte al Academiei Române este sceptic faţă de această posibilitate. Acesta a spus într-un interviu la Radio românia Internațional că:„Eu nu sunt convins de acest lucru din cauza puţinătăţii surselor şi lipsei lor de preciziune. Există indicii în acest sens, dar sunt mai multe contraargumente. S-au scris foarte multe lucruri despre Horea, despre familia lui. În presa de scandal, care începuse să-şi facă loc, la Viena şi în alte capitale europene în care publicul era dornic de inedit, au apărut ştiri despre doamna Horea care ar fi purtat pălării ca la Paris şi pantofi cu toc. Or, ea era o ţărancă. De aceea, ştirile despre francmasonerie trebuie privite cu multă rezervă pentru că noi nu ştim sigur nici dacă Horea ştia să scrie şi să citească. A rămas o bisericuţă lucrată de el unde se pare că scrie „lucrat Horea Ursu”, cu litere chirilice, dar nu ştim dacă el a făcut acea însemnare. El era un ţăran luminat, născut să conducă masele, dar este foarte puţin probabil că a pătruns în masonerie care avea o anumită structură şi care avea rigori la primire. Nu cunosc dovezi clare în legătură cu acest lucru şi nu cred că vreo faţetă a răscoalei este legată indisolubil de aşa-numita apartenenţă la francmasonerie.”
Răscoala și pedepsele…
O ultimă concluzie se impune la finalul rândurilor de azi și anume că răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan a avut un important rol în cristalizarea conştiinţei naţionale a românilor din Munţii Apuseni, cu serioase implicaţii în deceniile ce vor urma, contribuind la succesul revoluţiei române din Transilvania din anul 1848 şi cu multe ecouri care au ținut până la Unirea cea mare din anul 1918. Vă mulțumesc pentru răbdarea avută de a ajunge la finalul acestor rânduri. Ne întâlnim și săptămâna viitoare cu o nouă „excursie” cu Mașina Timpului!
Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
Giurescu, Constantin C. , „Istoria românilor”, volumul III, ediţia a V-a, Editura BIC ALL, Bucureşti, 2007
Prodan, David, „Răscoala lui Horea”, volumul I şi II, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979
Nicolae Josan, „Românii din Munţii Apuseni de la Horea şi Avram Iancu la Marea Unire din 1918”, Editura ALTIP, Alba Iulia, 2001
https://www.cclbsebes.ro/wp-content/uploads/2021/03/Terra-Sebus-12-10_V_T_Rosu.pdf
https://istorie-edu.ro/istoria-romanilor/03-rascoala-lui-horea.html
https://www.rri.ro/ro_ro/rascoala_lui_horea_closca_si_crisan-2526895
http://www.dacoromania-alba.ro/nr20/220.htm
http://www.condeiulardelean.ro/articol/230-de-ani-de-la-martiriul-lui-horea-closca-si-crisan
https://adevarul.ro/locale/alba-iulia/ospatul-tradatorilor-horea-closca-crisan-rasplata-oferita-ordinul-imparatului-viena-1_56d01cf15ab6550cb83adabe/index.html
https://www.agerpres.ro/documentare/2019/11/02/rascoala-lui-horea-closca-si-crisan-235-de-ani-izbucneste-in-transilvania-rascoala-taraneasca–395146
https://historia.ro/sectiune/general/rascoala-lui-horea-closca-si-crisan-revolta-570814.html
https://foaienationala.ro/rscoala-lui-horea-cloca-crian-1784.html
https://www.voceanationala.ro/2-noiembrie-1784-a-izbucnit-marea-rascoala-taraneasca-din-transilvania-condusa-de-horea-closca-si-crisan/
https://www.graiulsalajului.ro/225-de-ani-de-la-rascoala-lui-horea-closca-si-crisan-a-947
https://historia.ro/sectiune/general/tradare-in-urma-cu-230-de-ani-cum-au-577042.html
https://jurnalul.ro/special-jurnalul/rascoala-lui-horea-vanduta-pentru-aur-71807.html
https://mostenireculturala.com/2019/02/28/grinda-lui-horea/
