Current track

Title

Artist


Bacău: Inaugurarea bazei operaționale DAN AIR (Foto)

#Postat de on noiembrie 20, 2023

Programul Bacău Re-Connect, inițiat de Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău, în parteneriat cu Consiliul Județean Bacău, de reconectare a județului Bacău cu principalele destinații din Europa, devine realitate. Astăzi a avut loc inaugurarea bazei operaționale DAN AIR, moment marcat de prezența domnului Dan Iuhas, președinte DAN AIR, în premieră la un astfel de eveniment- a domnului Matt Ian David- CEO DAN AIR, a președintelui Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, și a conducerii Aeroportului Internațional „George Enescu”.

“Am convingerea că vom dezvolta o colaborare de tip win- win, bazată pe integritate și corectitudine.

Aeroportul este o platformă care poate aduce dezvoltare atât Bacăului cât și regiunii noastre. Cu parteneri precum DAN AIR, care își propun să ofere pasagerilor călătorii în condiții avantajoase, putem atinge obiectivele stabilite prin Proiectul Bacău Re-Connect.

Strategia pe care am gândit-o împreună cu Radu Bezniuc- președintele A.I.G.E. Bacău are în vedere obținerea unor rezultate maxime, cu eforturi financiare cât mai reduse, dar cu oferirea unor facilități optime.

Evident, multiplele investiții în aeroportul băcăuan sunt extrem de importante, atât pentru operatori, cât și pentru pasageri.

Pentru a crește traficul de călători, începând de astăzi, pasagerii din Republica Moldova au la dispoziție curse rutiere speciale, gratuite, direct din Chișinău spre Bacău, sincronizate cu programul de zbor al companiilor care operează de pe Aeroportul Internațional “George Enescu” Bacău.

Tot pentru un plus de confort și accesibilitate, am gândit Autogara Bacău Sud, ideea materializată de conducerea A.I.G.E. Bacău, care a obținut toate autorizațiile și certificările.

Evenimentul de astăzi reprezintă startul unei noi etape pentru Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău și, totodată, confirmarea că, la Consiliul Județean Bacău, vorbele se transpun în fapte și că omul poate sfinți locul! Felicitări, Bezniuc Radu!Felicitări, Gabi Mariuta!Felicitări, echipa A.I.G.E Bacău! Mulțumiri tuturor colaboratorilor care au oferit flexibilitate și disponibilitate în beneficiul pasagerilor!”- este mesajul transmis de președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *