Jurnal FM 
„Oameni care au fost”. Constantin Dinculescu, inginer și academician…
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on noiembrie 16, 2023
Motto: „Inginerii poartă pe umeri toată practica acestei lumi, ceilalţi se ocupă de teorie.”– David Boia, aforist, poet și epigramist
„Oameni care au fost”. Constantin Dinculescu, inginer și academician…
Stimați amici, ca de obicei, joia, la Jurnal FM și „Jurnal de Brașov”, la rubrica „Oameni care au fost”, vă invit să ne mai amintim câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre. Astăzi voi continua „jurnalul” acesta cu povești și oameni deosebiți, cu un inginer „de marcă” al energeticii românești, dar mai puțin cunoscut de către publicul larg. Este vorba despre cel care a fost Constantin Dinculescu. Constantin N. Dinculescu a fost un inginer român, profesor universitar, membru titular al Academiei Române, rector al Institutului Politehnic București și profesor la Institutul Politehnic Timișoara. Constantin Dinculescu a fost și este considerat fondatorul școlii românești de centrale electrice. Ca rector al Institutului Politehnic București, a înființat secția de Energetică Nucleară din cadrul Facultății de Energetică. Cred că merită să trecem în revistă câteva din reperele temporale ale existenței sale pe acest pământ și modul în care acest mare om și-a pus amprenta asupra dezvoltării României. Născut la data de 23 noiembrie 1898 în oraşul Alexandria, din Teleorman, ca fiu de învăţător, Constantin Dinculescu a urmat, în perioada anilor 1909-1917, liceul din Tulcea, iar ulterior a fost timp de un an student la matematică, la Facultatea de Ştiinţe a Universității din Iaşi. Viața a făcut ca tânărul student să nu mai poată urma aceste cursuri, iar în toamna anului 1918, a intrat la Şcoala Națională de Poduri şi Şosele din Bucureşti, o facultate de excepție la acea vreme, și care a fost transformată, doi ani mai târziu, în Şcoala Politehnică, pe care a absolvit-o în anul 1922, obținând diploma de inginer electromecanic cu mențiunea „foarte bine“. Între anii 1922-1923, şi-a îndeplinit, conform uzanțelor vremii și a legilor în vigoare, serviciul militar în cadrul marinei militare românești. Toate sursele care au scris despre Constantin Dinculescu spun că, din fragedă tinereţe, acesta a năzuit să fie şi s-a pregătit pentru profesia de inginer în specialitatea producerii şi distribuţiei energiei electrice. Ce-i drept, ca urmare a eforturilor sale susținute, aceasta a devenit principala sa preocupare, pentru întreaga viață, atât în activitatea profesională directă cât şi în cea didactică şi ştiinţifică.
„Oameni care au fost”. Constantin Dinculescu, inginer și academician…
A lucrat timp de trei decenii în domeniul energiei, mai întâi la societățile „Electrica“ din Câmpina şi „Creditul pentru întreprinderi electrice”, apoi la Centrala Industrială a Energiei Electrice, devenită Ministerul Energiei Electrice, parcurgând toate treptele ierarhice posibile, de la postura de inginer şef până la director tehnic, director general şi consilier. La societatea „Electrica“ din Câmpina a activat până în anul 1931, atunci când, societatea trecând sub conducere belgiană, s-a transferat la societatea românească „Creditul pentru întreprinderi electrice“ din Bucureşti, care construia şi exploata instalaţiile electrice din diferite oraşe ale țării, unde a lucrat până la naţionalizarea din anul 1848. Cred că merită amintit că, în primii ani de activitate la societatea „Electrica“ (1924-1925), inginerul Constantin Dinculescu s-a ocupat cu exploatarea centralei termoelectrice Câmpina şi a primei linii de 60 kV din ţara noastră, adică linia Floreşti-Ploieşti București, pe stâlpi metalici, destinată alimentării cu energie electrică a oraşului Bucureşti, linie care marchează începuturile formării sistemului energetic naţional. Constantin Dinculescu a continuat cu proiectarea altor linii electrice de 25 kV şi 60 kV în regiune, printre care linia de 60 kV Ploieşti-Urlați, transformată după război într-o linie de 110 kV. La „Creditul pentru întreprinderi electrice“, Constantin Dinculescu s-a ocupat de instalațiile electrice din Arad, Ploiești, Slănic-Prahova, precum și de prima linie de cale ferată electrificată în ţara noastră, linia Arad-Podgoria. Între anii 1948-1950, Dinculescu a participat activ la elaborarea „Planului de electrificare şi de valorificare a cursurilor de apă ale țării în perioada 1951-1960”. În calitate de inginer şef și director al Institutului de Studii și Proiectări Energetice (entitate unde a activat în perioada 1952-1953), a contribuit, prin participare directă, la munca de concepţie şi proiectare de institut, la realizarea principalelor obiective ale planului de electrificare a condus lucrările de proiectare a centralei termoelectrice de 150 MW de la Paroşeni și ale măririi capacităţii centralei termoelectrice de la Fântânele etc). În aprilie 1953, atunci când Constantin Dinculescu a fost numit director general al Direcției Energiei Electrice din Ministerul Energiei Electrice, situația alimentării cu energie electrică a economiei naţionale era destul de precară. Este motivul pentru care, în efortul de a rezolva numeroasele avarii şi întreruperi în funcţionarea instalaţiilor energetice din întrega ţară, activitatea sa zilnică se extindea, practic, deseori, la toate cel 24 de ore ale unei zile.
„Oameni care au fost”. Constantin Dinculescu, inginer și academician…
Trebuie adăugat în creionarea vieții sale că Constantin Dinculescu a fost atras de timpuriu și de activitatea didactică pentru că i-a plăcut să dea mai departe cunoștințele acumulate și experiența câștigată pas cu pas. Asistent suplinitor la catedra de electricitate şi electrotehnică de la Şcoala Politehnică din Bucureşti (din octombrie 1926), asistent definitiv (din 1933), în iunie 1940, lui Constantin Dinculescu i se încredinţează predarea cursului „Centrale electrice, transportul, distribuția și utilizare energiei electrice“. În anul 1942, este numit conferenţiar temporar, urmând să țină cursul „Aparataj electric“. În noiembrie 1943, este profesor suplinitor la Şcoala Politehnică din Timișoara, iar în ianuarie 1944 profesor titular la această şcoală. Continuă să predea și la Politehnica din Bucureşti cursul „Centrale electrice“, ca profesor suplinitor, apoi, (din anul 1947) ca profesor titular, iar din anul 1948, şef de catedră. În perioada anilor 1948-1950, a fost decanul Facultăţii de Electrotehnică şi Energetică, având un rol deosebit în perfecţionarea și modenizarea învăţământului superior energetic din ţara noastră. Ulterior, între ianuarie 1954 și octombrie 1968, a fost rector al Institutului Politehnic Bucureşti, cu excepția anilor 1956-957, perioadă când a fost adjunct al ministrului învățământului de la acea vreme. Profesor emerit, care a ştiut să îmbine armonios aspectele teoretice cu aplicațiile practice imediate, Constantin Dinculescu a contribuit direct la buna pregătire a zeci de promoţii de ingineri din ţara noastră. Estee un fapt citat de toate sursele că foştii lui studenţi nu-i pot uita „cursurile de înaltă ținută, competența și entuziasmul cu care vorbea despre perspectivele dezvoltării energetice româneşti”. Departe de a se mulţumi cu prelegerile de la catedră, Constantin Dinculescu a fost animatorul realizării multor laboratoare, căutând să dea un conținut aplicativ, ingineresc, disciplinelor de specialitate. Principialitatea, corectitudinea deosebită, ataşamentul față de obligațiile profesionale au constituit repere dominante ale activității sale şi în calitate de rector. El s-a luptat mult ca Politehnica bucureșteană să aibă un nou sediu, dotat cu laboratoare moderne și utile. Mărturie a acestor strădanii depuse de către Dinculescu stau laboratoarele Facultății de Energetică, precum şi întreg noul local al Institutului Politehnic Bucureşti, de înălţarea căruia și-a legat pentru totdeauna numele. Activitatea didactică a lui Constantin Dinculescu s-a împletit, firește, cu cea ştiinţifică.
„Oameni care au fost”. Constantin Dinculescu, inginer și academician…
Un lucru deosebit este faptul că a fost printre primii ingineri români care au atras atenția (încă din anul 1943) asupra potenţialului energetic deosebit al Porților de Fier. În colaborare cu profesorul Grigore Vasilescu, a publicat în „Buletinul Societății Politehnice din România“, nr.11-13 din 1943, studiul „Căderile de apă ale Dunării şi posibilitățile de folosire a energiei lor“, studiu premiat de Societatea Politehnică din România. În calitate de membru al Consiliului Tehnic al Dunării, al părții române din Comisia româno-iugoslavă pentru avizarea proiectelor Complexului hidroenergetic și de navigație de la Porțile de Fier, Constantin Dinculescu a participat la tratativele pentru realizarea acestui obiectiv și la găsirea soluțiilor optime pentru problemele tehnice ridicate de această construcție. În ceea ce priveşte electrificarea căii ferate Bucureşti-Câmpina-Braşov, a participat în anul 1955 la decizia de abandonare a proiectului de utilizare a curentului continuu de 3 kV pentru această electrificare şi la adoptarea soluţiei cu curent alternativ monofazic cu o tensiune de 25 kV şi o frecvență de 50 Hz, soluție realizată şi generalizată în prezent în toată țara. În anul 1952, Constantin Dinculescu a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în anul 1990, academician, cu puțin timp înainte de trecerea sa la cele veșnice. Ca preşedinte al Comitetului Național al Conferinței Mondiale a Energiei, membru al Comisiei Naționale pentru UNESCO, preşedinte al Consiliului Național al Inginerilor şi Tehnicienilor, a reprezentat România la manifestări tehnice şi ştiinţifice internaționale.
„Oameni care au fost”. Constantin Dinculescu, inginer și academician…
În afară de cursurile de la Politehnică şi de cărțile menționate anterior, mai trebuie menționate și alte câteva dintre lucrările sale. Astfel, acesta a mai scos de sub tipar: „Tracțiunea pe căile ferate prin locomotive Diesel“ (1933); „Centrale termoelectrice. probleme de proiectare, construcție, exploatare“(1953); „Analiza termodinamică a schemelor centralelor electrice“ (în colaborare), 1967, „Rețele termice şi hidropneumatice“ (1968); „Electrificarea României de la primele începuturi și până în anul 1950“ (coordonator), Editura Tehnică, 1981.
„Oameni care au fost”. Constantin Dinculescu, inginer și academician…
În încheierea trecerii în revistă a principalelor repere ale vieții sale, trebuie să amintim că academicianul Constantin Dinculescu a fost și a rămas pentru cei care l-au cunoscut un exemplu de pasiune pentru muncă, corectitudine profesională, de slujire devotată a intereselor colectivității, a şcolii, a meseriei de inginer pe care a îndrăgit-o. Constantin Dinculescu a trecut la cele veșnice la data de 15 septembrie 1990, la venerabila vârstă de 92 de ani. Pentru astăzi am terminat de povestit și ne întâlnim joia viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
Mihai Olteneanu- „Acad. Constantin N. Dinculescu (1898 – 1990). Fost rector al Politehnicii bucureștene, inițiator al construcției complexului de clădiri ale noului local” Arhivat în 19 iulie 2011, la Wayback Machine, Univers Ingineresc
Sorin Costinaș-„Dezvoltarea electroenergeticii românești la mijlocul secolului al XX-lea, Arhivat în 20 martie 2012, la Wayback Machine, Noema, vol. III, Nr. 1, 2004
https://www.agir.ro/univers-ingineresc/numar-2-2008/acad-constantin-n-dinculescu-1898-%E2%80%93-1990-fost-rector-al-politehnicii-bucurestene-initiator-al-constructiei-complexului-de-cladiri-ale-noului-local_2028.html
https://tulcealibrary.ro/dinculescu-constantin/
https://acad.ro/bdar/armembriLit.php?vidT=D
https://statuidinbucuresti.blogspot.com/2012/03/constantin-dinculescu.html
https://www.poezie.ro/index.php/article/188536/Constantin_Dinculescu
https://www.upt.ro/Informatii_academicieni-si-membri-corespondenti-ai-academiei_857_ro.html
https://bjteleorman.ro/bibliografii/bibliografii-online/
https://www.icpe-ca.ro/icpe-ca/activitate-stiintifica/istoria-elth/istoria-elth-2016.pdf
https://fr-academic.com/dic.nsf/frwiki/1890511
https://energ.upb.ro/despre-noi/prezentare-facultate
https://www.agir.ro/buletine/3078.pdf
https://www.aosr.ro/wp-content/uploads/2021/10/Raport-AOSR-2015.pdf
