Denisa Farcaș, jandarmerița cu voce de aur din Gruparea Mobilă Bacău care a intrat în istoria scrisă a comunei Măgura (Foto/Video)
#Postat de Florin Craciun on august 14, 2023
Sergent major Denisa Farcaș face parte din familia Grupării de Jandarmi Mobile Bacău din 2022, îndeplinindu-și visul pe care l-a avut de mic copil, acela de a îmbracă haina militară. Înzestrată cu o voce de aur, Denisa este îndrăgostită și de muzica populară, pasiune care i-a adus nenumărate premii naționale și internaționale.

Duminică, 13 august 2023, la Centrul Cultural „prof. Dumitru Tătaru” din comuna Măgura, județul Bacău, a avut loc lansarea cărții “Monografia comunei Măgura”, scrisă de Nicolae Marcu și Răzvan Ionuț Ciorcilă.

Sergent major Denisa Farcaș si-a câștigat locul în istoria scrisă a comunei prin impresionanta carieră de interpret de muzică populară, reprezentând cu succes atât comunitatea locală din care face parte, cât și România, la nenumărate concursuri și festivaluri naționale și internaționale.
Ca “fiică a satului”, așa cum este menționată în carte, Denisa a mulțumit autorilor și concetățenilor săi pentru onoarea deosebită de a fi parte din istoria comunei.

De la 10 ani Denisa Farcaș a devenit pasionată de muzica populară și acum, după 11 ani de carieră artistică, talentul și munca depusă i-au adus această realizare “de suflet”, așa cum o numește Denisa.
Tot de mică, a mai avut o pasiune, aceea de a îmbrăca uniforma militară, pasiune care s-a materializat în anul 2022, iar în acest moment deosebit din viața ei, Denisa a purtat-o cu mândrie, la fel cum o face, de fiecare dată în cariera sa artistică, cu portul tradițional românesc.
“Felicitări Denisa! Ne bucurăm alături de tine pentru realizarea “de suflet” și îți urăm mult succes în viitor!”-este mesajul transmis de Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău.
Jurnal FM 