Conducător de tractor cercetat penal
#Postat de Carmen Vintu on august 5, 2023
Conducător de tractor cercetat penal: polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au întocmit un dosar penal după ce au depistat, în trafic, un tractor cu remorcă condus de o persoană cu permis de conducere necorespunzător categoriei.

Conducător de tractor cercetat penal
Sursa foto: https://pixabay.com/fr/vectors/licence-identit%C3%A9-%C3%A9tiquette-2859796/
Vineri, 4 august 2023, în cadrul unei acțiuni privind siguranța traficului rutier, polițiștii au oprit un tractor, la volanul căruia se afla un bărbat, de 69 de ani, din localitatea Săcele.
În urma verificării permisului de conducere și a caracteristicilor constructive ale tractorului condus, polițiștii au stabilit că permisul de conducere deținut, categoria ”B”, este necorespunzător categoriei, întrucât tractorul depășește limita maximă de greutate, conform categoriei admise.
De asemenea, tot în cadrul controlului, polițiștii au mai constatat că remorca tractată nu este înmatriculată pentru a putea circula pe drumurile publice.
În cauză s-a întocmit dosar penal, urmând a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul neînmatriculat.”, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Sursa: I.P.J. Brașov/5 august 2023
Alte articole: https://jurnalfm.ro/brasov-barbati-cercetati-penal-pentu-taiere-ilegala-de-arbori/
Jurnal FM 