Într-un an, Garda Forestieră Suceava primește aproximativ 300-400 de sesizări care vizează activități ilegale din domeniul silvic sau cinegetic
#Postat de Carmen Vintu on iulie 6, 2023
Într-un an, Garda Forestieră Suceava primește aproximativ 300-400 de sesizări care vizează activități ilegale din domeniul silvic sau cinegetic. O astfel de sesizare a fost trimisa si la redactia Intermedia tv de o persoană nemulțumită de felul în care se fac exploatările forestiere la Pătrăuți. Reclamantul atrage atenția că în ultimele zile, pe un drum forestier din zonă se taie lemne în cantități alarmante și a sesizat. Garda Forestieră va da curs și acestei sesizări. Inspectorul-șef al instituției a prezentat și cum pot fi sesizările mai ușor de urmărit.

„Cu toate că mesajul transmis în egală măsură Gărzii Forestiere și redacției noastre nu este unul anonim, am preferat să păstrăm ascunsă identitatea petentului, care ne-a transmis că de câteva zile bune, pe drumul forestier Clinul Pătrăuți se taie lemne în cantități industriale. Zi și noapte trec mașini care cară lemnul furat, cu siguranță nedeclarat integral. Voi apela și la Ministerul Mediului să se facă lumină. În plus, căruțele cară și ele lemn tăiat dincolo de punctul de observație. De vânătoare nimeni nu mai controlează. De ce? Bariera e deschisă, iar bariera dinspre Pătrăuți o deschide pădurarul absolut oricui. Acest mesaj a ajuns și la Garda Forestieră, care ne a transmis că primește aproximativ 3 400 de sesizări anual care îi vizează activități ilegale din domeniul silvic sau cinegetic. Toate sunt luate în calcul, însă există și modalități prin care se poate ajunge mai repede la finalitate în cazul unei sesizări.”
Mihai Gășpărel, inspector șef Garda de Mediu Suceava: – „Orice sesizare formulată de un cetățean este înregistrată la instituție și, conform legii, Ordonanța 27 pe 2002, suntem obligați să o analizăm pe toate aspectele care țin de competența instituției și să formulăm un răspuns în cazul în care aspectele sesizate țin de competența acestei instituții. Sesizarea se redirecționează și către alte instituții. În cazul de față există destul de multe sesizări pe adresa Gărzii care vizează activități ilegale din domeniul silvic sau cinegetic. O să spun că undeva la 300 – 400 de sesizări primim pe an, cel puțin. La toate aceste sesizări dăm curs, verificăm aspectele și formulăm răspunsuri. Dacă sesizarea conține elemente foarte exacte sau foarte precise, atunci și activitatea noastră este mult ușurată și putem identifica cu mai mare acuratețe o anumită faptă ilegală. Dar există și situații în care sesizarea este ambiguă, nu conține elemente suficiente sau este anonimă și atunci posibilitățile noastre de a verifica toate aspectele sesizate de petent sunt limitate.”
Sursa: https://youtu.be/FQcDn0AEgbU, Intermedia TV Suceava
Jurnal FM 