Current track

Title

Artist


COD GALBEN de ploi și vijelii!

#Postat de on mai 25, 2023

ANM a emis o atenționare COD GALBEN de instabilitate atmosferică temporar accentuată pentru mai multe zone din țară, valabil pentru astăzi, 25 mai, în intervalul 12,00-23,00.

Astfel, în Oltenia, dealurile Banatului, Crișanei, în Transilvania, Muntenia, Moldova și Dobrogea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice și averse torențiale, va cădea grindină, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30… 40l/mp. Intensificări ale vântului, cu rafale în general de 50…70 km/h și vijelii se vor semnala mai ales în estul și sud-estul teritoriului. 

Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în celelalte regiuni. 

Pompierii recomandă:

-Curățați șanțurile și rigolele de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apei provenite din precipitații. 

-În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, nu încercați să le traversați prin apă și nu vă apropiați de malurile acestora.

-Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.

-Sistați activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime.

-Închideți toate ferestrele locuinţei şi altor categorii de construcţii.

-Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ.

Intră pe Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență „FII pregătit” și consultă ghidurile aflate la rubrica Fenomene Meteo Extreme. Află cum să reacționezi la apariția, în timpul și după un eveniment de tipul furtună, ploi abundente, accesând link-ul :https://fiipregatit.ro/ghid/furtuna/

 https://www.meteoromania.ro/avertizari/

 

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *