Primele operații de cataractă cu implant de cristalin la Spitalul Buhuși (Foto)
#Postat de Florin Craciun on aprilie 27, 2023
Intervenții chirurgicale în premieră (specialitatea oftalmologie) la Spitalul “Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși. Este vorba despre doi pacienți operați de cataractă cu implant de cristalin. Această intervenție este necesară persoanelor care au cataractă, fiind singura metoda de tratament, anunță unitatea medicală.

Intervențiile au fost efectuate de medici externi aflați în contract cu spitalul buhușean și de medicii angajați ai spitalului, la Blocul Operator, sala operații aseptică nr. 2, unde există toată dotarea necesară, de la aparatură medicală și până la medicație și materialele sanitare necesare.

Pacienții care au beneficiat de serviciile medicale menționate sunt bine și urmează recuperarea sub supraveghere medicală.

“Să nu uităm că în urmă cu câțiva ani, nu existau medici și aparatură medicală pentru această specialitate. În acest moment, există două cabinete medicale dotate la nivel de top în Ambulatoriul Integrat, o sală de operații dotată cu toate cele necesare și paturi în structura de spitalizare de zi. Dacă la alții se poate, se poate și la noi!”, precizează Constantin Poiană, managerul Spitalul “Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși.
Jurnal FM 