Current track

Title

Artist


Clipe de coșmar trăite de o brașoveancă după ce fostul iubit i-a făcut o “vizită” neașteptată

#Postat de on martie 11, 2023

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale efectuează acte de urmărire penală într-un dosar, în care sunt cercetate infracțiunile de lipsire de libertate și violare de domiciliu,cu  persoana suspectă în stare de reținere. 

Cercetările au demarat după ce, la data de 10.03.2023Poliția Brașov a fost sesizată de persoana vătămată, care a adus la cunoștința polițiștilor faptul că fostul său concubin, un bărbat de 30 de ani, din municipiul București, ar fi pătruns, fără drept, în imobilul său și i-a creat o stare de temere, motiv pentru care femeia a încercat să fugă. Aceasta a fost prinsă de mână și reintrodusă forțat în locuință de către bărbatul agresor, prin aceasta lipsind-o de libertate în mod ilegal.

Materialul probator a dus la continuarea actelor de urmărire penală, iar, în data de 11.03.2023, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore a bărbatului, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

La acest moment cercetările sunt continuate de către Biroul de Investigații Criminale sub coordonarea unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând a fi prezentat judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere corespunzătoare, iar la finalizarea anchetei fie dispusă soluția legală.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *