Autoturism căutat de autoritățile din Italia, descoperit la Albița
#Postat de Carmen Vintu on ianuarie 15, 2023

În data de 12 ianuarie a.c., în jurul orei 19.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a intra în ţară, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 33 de ani, care conducea un autoturism marca Citroen, model C5, înmatriculat în județul Brașov.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autovehiculului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Italia, la data de14.12.2020.
Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul în cauză de la un cetățean român, în localitatea Sebeș, județul Alba, în luna noiembrie 2020, achitând suma de 5.000 de euro și că nu are cunoștință despre faptul că acesta este implicat în vreun litigiu.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autovehiculul, în valoare de 25.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.
Jurnal FM 