Ion Frunzetti, critic și istoric de artă, eseist, poet, scriitor și traducător, profesor universitar român

Ion Frunzetti (n. 7/20 ianuarie 1918, Bacău – d. 1985, București) a fost critic și istoric de artă, eseist, poet, scriitor, traducător și profesor universitar român.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Frunzetti#/media/Fi%C8%99ier:Ion-Frunzetti.jpg

Fiul ofițerului de carieră Constantin Frunzetti și al Anei Pandele, Ion Frunzetti urmează cursurile școlii primare între anii 1924–1927 la Târgu Ocna, după care își continuă studiile liceale în mai multe orașe, în funcție de mutările familiei: Galați (unde îl are profesor pe Anton Holban), Oradea (unde publică primele epigrame în revista Flori de crâng), Focșani și Timișoara. În paralel, ia lecții de desen de la pictorii Stavru Tarasov și Nicolae Tonitza.

La Focșani colaborează la revista de avangardă 13, iar sonetul „Nevroză” obține premiul I la concursul organizat de redacția revistei în 1934. Liceul îl finalizează la Timișoara, unde își susține bacalaureatul în 1936, publicând ulterior poezii în reviste locale precum Crai nou, Fruncea și Colț de țară.

Se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie din București și, concomitent, între 1936 și 1937, urmează cursuri la Facultatea de Drept a Universității din București. În 1940 își susține teza de licență în estetică, sub îndrumarea lui Tudor Vianu, intitulată Problema tragicului în artele plastice, distinsă cu calificativul magna cum laude. Încă din perioada studenției este numit asistent onorific la Catedra de Istoria Artei, condusă de George Oprescu.

Între 1936 și 1937 devine titularul cronicii plastice a revistei Vremea, la recomandarea lui Francisc Șirato. Colaborează intens la revista Semne, publicând sub pseudonimele Mircea Vuian și Valeriu Morjan, și începe o colaborare constantă cu importante publicații culturale ale vremii, precum Revista Fundațiilor Regale, Viața românească (unde face parte o perioadă din redacție) și Universul Literar, folosind numeroase pseudonime: F. Ion, Ion F., Socrate, Menipos, Lafcadio, Menin, Philolaos din Crotona sau Menale.

În 1954, cu sprijinul lui Alexandru Ciucurencu, își reia activitatea de critic de artă, publicând cronici, articole, sinteze și prefețe de cataloage, inclusiv pentru Pavilionul Românesc de la Bienala de la Veneția. De asemenea, participă la numeroase emisiuni radiofonice și de televiziune.

Din 1956 devine asistent, apoi lector și conferențiar la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, unde, din 1975, va conduce Catedra de Istoria și Teoria Artei. Este comisar al Pavilionului României la Bienala de la Veneția în 1970, director al Editurii Meridiane în anii 1971–1972 și director al Institutului de Istoria Artei al Academiei Române între 1972 și 1975. În 1977 și 1981 este ales vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici.

Opera sa cuprinde volume de poezie, eseuri și studii de istoria artei, printre care: Pegas între Meduză și Perseu, Arta românească în secolul XIX, Scrieri, În căutarea tradiției, Studii critice și Disparate. Postum, apare volumul Despre sculptori.

Ca traducător, Ion Frunzetti a transpus în limba română opere fundamentale ale literaturii universale din engleză, spaniolă și rusă, semnând traduceri din Cervantes, Shakespeare, Tolstoi, Victor Hugo, Heinrich Mann, W. M. Thackeray, Tirso de Molina și mulți alții, adesea în colaborare cu importanți filologi și critici români.