Acțiune a polițiștilor brașoveni pentru asigurarea unui climat de siguranță publică
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 10, 2022
Vineri, 9 decembrie 2022, în intervalul orar 12,30 – 14.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secțiile 1-3 Poliție și Biroul Rutier, împreună cu polițiști locali, au organizat și desfășurat acțiuni pe raza municipiului Brașov, ce au avut ca scop asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică, depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule, care parchează, fără drept, pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități și care nu respectă legislația rutieră.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii brașoveni au legitimat 35 de persoane și au verificat 15 autovehicule, iar pentru abaterile constatate au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 2.800 lei, dintre acestea 10 fiind aplicate pentru nerespectarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice și 1 pentru alte fapte de încălcare a prevederilor legale în vigoare.
Sursa: I.P.J. Brașov/10 decembrie 2022
Jurnal FM 