Current track

Title

Artist


La serviciu, ca acasă: O femeie agent de pază, “amorțită” de alcool, a fost trezită din somn de polițiști

#Postat de on noiembrie 19, 2022

În noaptea de 17/18 noiembrie a.c., în intervalul orar 23.00 – 02.00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Bacău au acționat pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale, a  infracţiunilor de furt din societăţi comerciale şi verificarea modului de executare al serviciului de pază de către personalul specializat.

În urma activităților desfășurate au fost verificate 9 societăți comerciale și au fost instruiți 11 agenți de securitate. Totodată au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 6.800 de lei, informează IPJ Bacău.

Cu ocazia verificărilor efectuate la o societate comercială din municipiul Bacău, a fost depistată o femeie de 55 de ani, agent de securitate, în timp ce dormea în timpul serviciului, încălcând astfel consemnul postului.

Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0.53 mg/l

Polițiștii au sancţionat-o contravenţional cu amendă în valoare de 600 de lei, conform Legii nr. 333/2003.

 

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *