Accident la Gara Banca cu o victimă, care a fost transportată la spitalul Bârlad
#Postat de Carmen Vintu on noiembrie 12, 2022
Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu două autospeciale și echipaje specializate pentru asigurare măsuri PSI, evaluare și acordare prim ajutor, persoanelor implicate într-un accident rutier produs în localitatea Gara Banca comuna Banca. Din primele informații, în accident sunt implicate două autoturisme și cel puțin două persoane, o victimă fiind accidentată ușor.
Acțiune este în dinamică.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/far-accident-auto-albastru-rupt-2940/
Actualizare ISU Vaslui: În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane. Victimele au fost evaluate, iar un bărbat în vârstă de 57 ani este transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad, acesta fiind diagnosticat cu multiple contuzii produse în urma unui accident rutier. De asemenea, victima acuză amețeli și dureri toraco-abdominale.
Cauzele producerii accidentului sunt cercetate de polițiști.
Sursa: ISU Vaslui/12 noiembrie 2022
Jurnal FM 