Un bărbat, din localitatea Arini, județul Brașov a transportat cu o autoutilitară, material lemnos, fără a deține documente legale de proveniență
#Postat de Carmen Vintu on septembrie 18, 2022
Sâmbătă, 17 septembrie 2022, în intervalul orar 12.00 – 14.00, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică Brașov au organizat și desfășurat o acțiune pe raza municipiului Brașov, ce a avut ca scop verificarea respectării normelor legale incidente domeniului silvic.

Sursa foto: https://www.pexels.com/photo/brown-fire-wood-170560/
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au depistat un bărbat, din localitatea Arini, județul Brașov, care transporta cu o autoutilitară, material lemnos, fără a deține documente legale de proveniență.
În cauză, s-a procedat la sancționarea contravențională a bărbatului pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind dispusă confiscarea cantității de material lemnos, aceasta fiind predată reprezentantului Ocolului Silvic competent.
Sursa: I.P.J. Brașov/18 septembrie 2022
Jurnal FM 