Acțiune de prevenire a furturilor de animale la Podu Turcului (Foto)
#Postat de Florin Craciun on septembrie 16, 2022
Polițiștii Secţiei 4 Poliție Rurală Podu Turcului au desfăşurat miecuri, pe raza de competenţă, o campanie de prevenire a furturilor de animale.

Astfel, peste 60 de persoane deţinătorare de animale au fost instruite pe linia prevenirii furturilor de animale, fiindu-le aduse la cunoştinţă riscurile la care se supun în momentul în care îsi lasă animalele nesupravegheate, precum şi măsuri de asigure a locurilor unde îşi ţin animalele, informează IPJ Bacău.

De asemenea acestora li s-au adus la cunoştinţă şi prevederile legale vizavi de lăsarea animalelor nesupravegheate.
Polițiștii reamintesc cauzele şi condiţiile care favorizează şi generează furturile de animale:
– neglijenta în asigurarea locurilor unde sunt adăpostite animalele, în cadrul gospodăriilor;
– lăsarea liberă a animalelor la păşunat sau pe islazuri, fără a fi organizată paza acestora;
– neasigurarea corespunzătoare a iluminatului public în localităţi, a gospodăriilor, a perimetrelor zonelor zootehnice, precum şi lipsa sistemelor de pază şi alarmare corespunzătoare;
– lipsa de vigilenţă a paznicilor sau lipsa pazei la fermele de creştere a animalelor şi păsărilor.
Jurnal FM 