Current track

Title

Artist


Arestat preventiv după ce și-a bătut concubina cu sălbăticie

#Postat de on august 16, 2022

Polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Predeal efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “violența în familie” (2 fapte).

Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că, la data de 14 august 2022, în jurul orei 18.00, un bărbat, în vârstă de 42 ani, din Stațiunea Predeal, județul Brașov, pe fondului consumului de băuturi alcoolice, ar fi agresat-o fizic pe concubina sa, în vârstă de 41 ani, în timp ce se aflau la domiciliul comun.

Ulterior, în jurul orei 00.00, bărbatul, pe fondul unor discuții în contradictoriu, ar fi agresat-o din nou pe concubina sa.

În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat.

Totodată, în baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Ulterior, instanța a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile față de acesta.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor. Sursa: IPJ Brașov.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *