Activități specifice derulate de către polițiștii brașoveni pentru menținerea siguranței rutiere
#Postat de Carmen Vintu on iulie 25, 2022
Duminică, 24 iulie 2022, în jurul orei 07.40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Codlea au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe raza municipiului Codlea, județul Brașov.
Astfel, un tânăr, în vârstă de 29 ani, care conducea un autovehicul pe strada Ștrandului din municipiul Codlea, județul Brașov, ar fi pătruns pe contrasens, unde a lovit un copac.
În urma producerii accidentului rutier a rezultat o victimă, respectiv pasagerul, ce se afla pe scaunul din dreapta față al autovehiculului, un bărbat, în vârstă de 48 ani, care a fost preluat și transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,72 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și “vătămare corporală din culpă”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Sâmbătă, 23 iulie 2022, în jurul orei 23.30, polițiștii au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 40 ani, din municipiul București, care conducea un autovehicul pe strada Nicolae Bălcescu din municipiul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,59 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Police car. Free public domain CC0 photo.
Sursa foto: https://www.rawpixel.com/image/6040041/police-car-free-public-domain-cc0-photo
Polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Sâmbătă, 23 iulie 2022, în jurul orei 13,30, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 18 ani, care conducea un scuter pe strada Dealului din localitatea Arini, județul Brașov.
În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Duminică, 24 iulie 2022, în jurul orei 22,00, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 33 ani, din municipiul București care conducea un autoturism pe A3, pe strada I.L. Caragiale din Stațiunea Râșnov, județul Brașov.
Procedându-se la testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv la cannabis THC-5. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanțelor psihoactive în organism.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
Poliţiştii brașoveni acționează zilnic pe raza întregului județ, cu toate mijloacele tehnice din dotare (aparate radar, aparate alcooltest şi drugtest) pentru prevenirea accidentelor rutiere, depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză, care conduc autovehicule fără a deține permis de conducere sau se află sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive.
Poliţiştii brașoveni recomandă tuturor cetățenilor să respecte normele legale în vigoare, să respecte regimul legal de viteză, să nu se angajeze în depășiri neregulamentare și să respecte indicațiile polițiștilor aflați în teren.
Poliţiştii brașoveni atrag atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație și, în special, a celor referitoare la conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, consumul acestora scăzând capacitatea de reacție și de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici și auditivi, scăzând concentrarea, atenția, reflexele și viteza de execuție a mișcărilor.
Poliţiştii brașoveni reamintesc: „Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.”
Sursa: I.P.J. Brașov/25 iulie 2022
Jurnal FM 