Current track

Title

Artist


Ziua Asistentului Medical, sărbătorită la Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești (Foto)

#Postat de on iulie 14, 2022

Intitulată sugestiv „Asistentul medical – o forță a schimbării, resursă vitală în acordarea de îngrijiri în sănătate”, prima zi a manifestării Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești este dedicată, conform tradiției, categoriei de personal medical pentru care noi avem un deosebit respect.

Sunt prezenți asistenți medicali din diferite spitale din țară și străinătate care vin în fiecare an la Moinești pentru a împărtăși tehnici, proceduri noi dedicate pacientului, actului medical complex de îngrijire a bolnavului.

 Ca și la secțiunile dedicate  medicilor rezidenți și a celor specialiști ne-am conturat programul în așa fel încât tematica abordată să aibă o paletă largă de subiecte, prezentate de lectori reprezentativi pentru domeniul asistenței medicale.

Vorbim aici de reprezentanți ai OAMGMAMR Bacău, respectiv doamna Președinte Minodora Chicea,  Prof. Univ. Dr. Dorobăț Carmen – „UMF GR.T.POPA” Iași, As. Masterand Adina Comerzan-vicepreședinte nursing – Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail”, Chișinău, Marian Nedelcu – Manager de calitate în sistemele de calitate, Sânziana Ciurez Ioniță – Director Executiv a Asociației Samas, Pr. Lect. Dr. Ilarion Mâță, Director Complex de Servicii medico-sociale Hârja.

     Din program amintim:

Ora Numele prezentării Moderator / Lector
09:00 – 09:30 Deschidere oficială Prof. Univ. Dr. Adrian Cotârleț, Manager Spitalul Municipal de Urgență Moinești
Minodora Chicea, Președinte OAMGMAMR Bacău
Adina Datcu, Director de Îngrijiri Spitalul Municipal de Urgență Moinești
09:30 – 10:00 Sesiune de acordare premii pentru întreaga activitate
10:00 – 10:30 Bolile infecțioase cu transmitere respiratorie Prof. Univ. Dr. Carmen Dorobăț, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” Iași
10:30 – 10:50 Durerea lombară cronică, apanajul tânărului sau al vârstnicului? Dr. Ramona Chitic, Medic primar reumatolog, Spitalul Municipal de Urgență Moinești
10:50 – 11:10 Rugăciunea – pastila nevăzută în alinarea durerii pacientului Pr. Lect. Dr. Ilarion Mâță, Director Complex de servicii medico- sociale Hârja, jud.Bacău
11:10 – 11:30 Impactul pandemiei și consecințele Covid – 19 în declanșarea sindromului Burnout asupra asistenților medicali din mediul spitalicesc Vicedirector nursing  As. Masterand Alina Comerzan,  Spitalului Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” Chișinău
11:30 – 11:50 Prezentare de carte, expoziție pictură Răcătău Liliana, Cîrligeanu Narcisa Florina Găzdaru, Teatrul George Bacovia , Bacău
11:50 – 12:30 Pauză de cafea
12:30 – 12:50 Utilizarea necontrolată a mănușilor,  un dușman invizibil al  cadrelor medicale Director de Îngrijiri As. Lic. Cristina Sârbu- Spitalul Municipal de Urgență ,,Elena Beldiman’’ Bârlad
12:50 – 13:10 Dezvoltarea profesiei de asistent medical în contextul socioeconomic actual – mass media un barometru al motivației și satisfacției profesionale Director de Îngrijiri As. Lic. Coca Crâșmaru, Spitalul Județean de Urgență ,,Mavromati” Botoșani
13:10-13:30 Managementul calității în igiena mediului de spital Manager de calitate în sistemele de sănătate , Marian Nedelcu, Key Account Manager pe Sud Estul Europei, Essity, divizia healthcare
13:30 – 13:50 Rolul rugăciunii în relația terapeutică personal medical -pacient Director de Îngrijiri As. Lic. Nicoleta Lupchian – Spitalul Municipal de Urgență Pașcani
13:50-14:10 Cutia de bine – din comunitate pentru comunitate Director executiv a Asociației Samas, Sânziana Ciurez Ioniță
14:10 – 14:30 Sindromul Burnout Dr. Ramona Vornicu, Medic specialist psihiatrie, Spitalul Municipal  ,, Sf. Ierarh Dr. Luca” Onești
14:30-14:40 Cuvânt de încheiere
14:40-15:00 Simpozion Bella

 

Ne bucurăm să fim alături de invitații noștri, le mulțumim pentru efortul de a fi alături de noi și la această ediție a zilelor medicale-deja o tradiție la Moinești. Așa cum a precizat Directorul de îngrijiri medicale a Spitalului Moinești, Adina Mihaela Datcu, „Zilele medicale sunt așteptate cu emoție an de an, reprezentând pentru noi o reală bucurie de a ne întalni, de a schimba experiențe, de a afla despre realizările colegilor noștri, atât pe plan personal cât și profesional”.

De asemenea dorim să consolidăm colaborări și dialoguri între experți din domeniul asistenței medicale și partenerii noștri din domeniul academic și universitar din țară și străinătate.

În acest sens amintim, astăzi prezența în spitalul nostru a reprezentantei IRCCS Burlo Garofolo-care din anul 1968 este institut de specializare si tratatament științific pediatric situat în Trieste-Italia fiind caracterizat ca un spital de înaltă importanță națională în domeniul pediatric în protecția maternității și a sănătății femeii, unul dintre primele spitale de pediatrie din Italia și al 28-lea din lume pentru calitatea cercetării științifice. 

Astăzi, 14 iulie 2022 a fost semnat parteneriatul între Spitalul Municipal de Urgență Moinești și  IRCCS Burlo Garofolo, având ca obiectiv dezvoltarea rețelei de asistență medicală pentru a compara și transforma experiențe, reprezentând un pol de atracție pentru pacienți și profesioniști, promovând creșterea și dezvoltarea unor noi paliere din domeniul sănătății.(Comunicat Spitalul Municipal de Urgență Moinești)

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *