„Oameni care au fost”. Generalul de divizie Traian Moşoiu  
de Nicolae Uszkai, Brașov

Motto: „Neamului nostru românesc de pe aceste plaiuri i-a fost hărăzit deosebit noroc ca din Ardeal, din ţinutul Braşovului, să se ridice marele erou şi bunul Dumnezeu a sădit în pieptul acestui viteaz toate simţămintele, tot sufletul neamului românesc” – „Telegraful Român”, ziarul Mitropoliei ortodoxe din Sibiu despre generalul Traian Moşoiu.

Stimați cititori, așa cum știți deja, în fiecare miercuri, aici, la „Jurnal de Brașov”, sub titlul „Oameni care au fost”, vă invit să mai aflăm câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre, fie ei din Brașov și împrejurimi, fie de pe tot cuprinsul țării și din toate timpurile. Am mai spus, de multe ori în cele scrise de mine, fie aici pe „Jurnal de Brașov” sau în revista „Jurnal Spiritual”, dar și în alți vectori media că, personal, mă simt dezamăgit că nu s-a continuat la nivel instituţional-guvernamental cu demersul aducerii-n amintire a celor ce au făcut posibilă România Mare (apropo de „efervescența” de pe timpul aniversării centenarului unirii de la 1918)  şi că nu se-nţelege acolo unde-ar trebui să se-nţeleagă că, până la definitivarea proiectului politic numit România Mare, au trecut nişte ani şi s-au depus eforturi uriaşe, am mai avut un război de purtat în 1919, au murit mulţi oameni pe câmpul de luptă, s-au dus bătălii diplomatice şi juridice „la baionetă” pe tărâmul tratatelor internaţionale cu puternicii lumii…

Finalizarea acestui demers a fost, în opinia mea, anul 1923, atunci când Parlamentul a votat Constituţia României Mari, promulgată prin decret la 28 martie şi publicată la 29 martie acelaşi an.Toată această perioadă a fost posibilă datorită unor Oameni Mari. Și devotați proiectului numit România Mare! Cred, cu tărie, că ar trebui ca activitatea de aducere-n amintire a oamenilor şi faptelor ce au făcut posibil demersul românesc de-ntregire să continue încă ani buni iar activitatea principală ar trebui focalizată la „rădăcina” societăţii, la generaţia tânără, prin demers educaţional continuu în şcoli, acolo unde istoria a ajuns, de câţiva ani buni, o materie-balast, bună doar de bifat în orarul săptămânal…În anii care au trecut, înainte de pandemie, în cadrul unor proiecte educaţionale, am avut plăcerea să prezint şi să discut ulterior, cu mai mulți adolescenţi, despre oameni şi-ntâmplări de-acum un peste un secol şi am constatat că interesul lor pentru „oameni cari au fost” şi faptele lor poate fi trezit dacă se-ncearcă „acordarea frecvenţelor” în comunicare cu generaţia foarte tânără…Fireşte, sunt mai mulţi factori în ecuaţia aceasta, care implică curicula şcolară, programele adiacente, sprijinul şi implicarea familiei în educaţia formală şi multe, multe altele. În cadrul acestor proiecte am prezentat câte ceva despre câţiva comandanţi militari români din războiul de reîntregire şi am avut plăcerea unui feedback pozitiv atunci când le-am vorbit şi am discutat împreună despre viaţa şi faptele unui general roman de mare anvergură. Adică despre generalul Traian Moșoiu.

În istoria popoarelor există momente de răscruce, când acestea îşi încredinţează soarta în puterea braţelor ostaşilor. Unul dintre marii comandanţi ai armatei române pe timpul războiului de reîntregire naţională a fost generalul Traian Moşoiu, născut pe meleaguri braşovene. Mă refer azi la o personalitate militară de excepţie, al cărei trecut a fost jalonat de credinţă şi călăuzit de datoria faţă de ţară. Generalul Traian Moşoiu s-a născut la data de 2 iulie 1868 în localitatea Tohanu Nou, în judeţul Braşov. După absolvirea liceului „Andrei Şaguna” din Braşov (vechiul Gimnaziu român ortodox), a urmat cursurile Şcolii Militare austriece din Wiener Neustadt, pe care a absolvit-o la 1 ianuarie 1889, când a primit gradul de sublocotenent şi a fost repartizat la un regiment chezaro-crăiesc din garnizoana Sibiu. După aproape doi ani de stagiu în armata austro-ungară, la 15 iulie 1891, a trecut munţii în România. Și a făcut bine. La 1 aprilie 1893, prin Înaltul Decret Regal nr. 1112, a fost încadrat în armata română cu gradul de sublocotenent, fiind repartizat la Regimentul 9 „Râmnicu Sărat”.

Gradele militare deţinute în timp de către Traian Moșoiu au fost, în timp: locotenent (10 mai 1894), căpitan (28 noiembrie 1900), maior (1 iulie 1909), locotenent-colonel (1 octombrie 1913), colonel (1 aprilie 1916), general de brigadă (1 aprilie 1917), general de divizie (1 aprilie 1919).  La 28 noiembrie 1900, este mutat la Regimentul 19 Infanterie, fiind detaşat la Şcoala copiilor de trupă. La 1 aprilie 1903, este mutat la Secţia 2 Informaţii din cadrul Marelui Stat Major, unde se face util prin cunoştinţele sale de limba germană şi maghiară pentru traducerea unor studii privind organizarea armatelor străine.Peste un an de zile, la 1 aprilie 1904, a fost mutat la Batalionul 9 Vânători. Comandantul batalionului, locotenent-colonelul Dimitrie Cocorăscu, îl caracteriza astfel în aprecierea de serviciu, document anual de apreciere a fiecărui ofițer: „De o constituţie foarte robustă şi o sănătate perfectă. […] Caracter cavaleresc; are foarte dezvoltat simţul moral în viaţa socială. […] Deşi în afară de soldă nu posedă decât foarte puţine mijloace de existenţă, totuşi D-sa ştie să trăiască cu cumpătare, fără a recurge la datorii. Nu are absolut niciun viciu şi nu are obiceiul jocurilor de noroc. Posedă cele mai frumoase sentimente asupra familiei, religiei, dinastiei şi neamului românesc.[…] Supus şi foarte respectuos faţă de şefii şi superiorii săi, este de o severitate bine chibzuită faţă de inferiori, pe care ştie să-i pună pe calea muncii şi progresului”.

La 1 iulie 1909, a fost mutat la Regimentul 30 „Muscel” din Câmpulung Muscel. Cu această unitate, a luat parte la campania din Bulgaria din anul 1913, îndeplinind funcţiile de comandant de batalion şi de ajutor (locţiitor) al comandantului regimentului. La 1 octombrie 1913, a fost mutat la Regimentul 6 „Mihai Viteazul”, pentru ca numai peste câteva luni, la 1 aprilie 1914, să fie numit comandant al Batalionului 7 Vânători. Peste doi ani, la 1 aprilie 1916, preia comanda Regimentului 2 „Vâlcea”. În perioada 14-24 august 1916, în calitate de comandant al Regimentului 2 „Vâlcea” şi al Grupului „Lotru” (format din Regimentele 2 „Vâlcea” şi 5 Vânători) a participat la luptele de pe Valea Oltului. Între 24 august şi 26 septembrie 1916, în fruntea Brigăzii 3 Infanterie, a luat parte la luptele de la Sibiu, încercând să „dreagă” câte ceva din greșelile unor eșaloane superioare lui. De la 26 septembrie la 8 octombrie 1916, a comandat Brigada 26 Infanterie în luptele pentru apărarea Văii Oltului, reușind să organizeze, în condiții dificile și extrem de potrivnice, o defensivă cât de cât credibilă. Ulterior, a comandat Divizia 23 Infanterie de la 8 octombrie la 9 noiembrie 1916, divizie cu care a participat la luptele din munţii Argeşului şi, ulterior, în retragerea armatei române spre Siret. Pentru vitejia, priceperea şi energia cu care şi-a condus trupele în timpul campaniei din anul 1916 și ulterior, a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a, prin Înalt Decret nr. 16 din 2 ianuarie 1918. În 10 iunie 1917, a fost decorat de generalul Henri Mathias Berthelot, șeful Misiunii Militare Franceze din România cu Legiunea de Onoare, conferită de statul francez.

În perioada 21 ianuarie 1917-22 mai 1918, a comandat Divizia 12 Infanterie, cu care a luat parte la luptele din vara şi toamna anului 1917 din zona Soveja, Răchitaşul și Valea Dumicuşului. La data de 1 iunie 1918, generalul de brigadă Traian Moşoiu este numit comandant al Diviziei 7 Infanterie „Roman”, mare unitate aflată în subordinea Corpului IV Armată. După reintrarea României în război, la 28 octombrie/10 noiembrie 1918, a comandat Divizia 7 Infanterie în luptele ce au urmat. În fruntea acestei divizii a traversat munţii în Transilvania în zona Bistriţa-Năsăud, militarii pe care-i comanda fiind primiţi cu entuziasm de populaţia românească. La 12/25 noiembrie Divizia 7 Infanterie a intrat în oraşul Reghin. În ovaţiile mulţimii, generalul Traian Moşoiu declara: „Nu vin ca un cuceritor, căci voi v-aţi cucerit deja Ardealul şi celelalte părţi locuite de români, vin numai ca să cimentez ceea ce voi înşivă aţi cucerit şi să dau viaţă visului mare, «de jalea căruia ne-au răposat şi moşii şi părinţii”. După înfăptuirea unirii, Marele Cartier General al Armatei Române a înfiinţat, la data de 24 decembrie 1918, un comandament unic al trupelor din Transilvania, denumit Comandamentul Trupelor din Transilvania,  a cărui comandă a fost încredinţată generalului de brigadă Traian Moşoiu. Misiunea noului comandament era aceea de a coordona acţiunile de luptă ale marilor unităţi române din Transilvania, în scopul apărării unirii proclamate la 1 decembrie 1918. Punctul de comandă al noului comandament a fost instalat la Sibiu, în scopul conlucrării strânse cu Consiliul Dirigent, instituit de Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, guvern provizoriu care îşi avea reşedinţa în acest oraș. În această calitate, a condus acţiunile militare care au dus la eliberarea unei mari părţi a teritoriului Transilvaniei, până la linia Munţilor Apuseni. La data de 12 aprilie 1919, Traian Moşoiu a fost numit la comanda „Grupului de Armate Nord”, contribuind la eliberarea părţii de vest a ţării, inclusiv a oraşelor Şimleul Silvaniei, Beiuş, Oradea (20 aprilie1919), Salonta, Carei, Satu Mare. A condus „Grupul de Manevră General Moşoiu”. În această perioadă a campaniei militare împotriva Ungariei bolșevice (12 aprilie – 24 iunie 1919), a fost însărcinat cu comanda Grupului de Nord din cadrul Comandamentului Trupelor din Transilvania, îndeplinind concomitent şi funcţia de locțiitor al generalului Gheorghe Mărdărescu. Unităţile militare din cadrul Grupul de Nord au eliberat Crişana şi Maramureşul de sub ocupaţia trupelor maghiare bolşevizate, la 15 iulie 1919 trupele române atingând râul Tisa. După respingerea ofensivei declanşate de armata maghiară în noaptea de 19/20 iulie 1919, Grupul de manevră condus de generalul Traian Moşoiu, compus din Diviziile 1 şi 6 Infanterie şi Divizia 6 Cavalerie, a decis, la 24-26 iulie 1919, soarta bătăliei de pe Tisa, atacând fulgerător din flanc şi din spate trupele maghiare.

Mărturiile vremii arată că, la eliberarea orașului Oradea, de exemplu, generalul Moșoiu n-a mai avut răbdare să intre în localitate odată cu trupele sale. Cutezătorul general s-a deplasat cu un automobil și a pătruns în oraș înainte de a fi fost ocupat și securizat de către trupele române. A fost cel dintâi ofițer român care a intrat, chiar în ziua de Paști, în orașul în care, în urmă cu doar câteva ore, bolșevicii unguri făceau legea, tăind și spânzurând. Cetățenii din Oradea l-au primit ca pe un veritabil eliberator. Nicolae Iorga, elogiind isprăvile generalului Traian Moşoiu scria: „Astfel energicul general ardelean, care şi-a dus ostaşii cu un avânt uimitor, chiar pentru cei cari ştim ce înseamnă o înaintare românească, atunci când nu se loveşte de piedica unui duşman, având mijloace de luptă incomparabil superioare, a fost primit cum rareori a fost întâmpinat un şef de cuceritori. Automobilul lui atât de îndrăzneţ, mânat mult înaintea regimentelor cari înaintau, a fost literalmente copleşit, înăbuşit de flori„.

Cât despre vizita Regelui Ferdinand și a Reginei Maria în nord-vestul țării, în dimineaţa zilei de 25 mai 1919, aceștia au ajuns la gara din Carei, cuplul regal fiind întâmpinat atât de către oficialitățile orașului, de către feţele bisericești din oraş, fără deosebire de confesiune, de un public numeros și, firește, de către trupele române aflate sub comanda generalului Moșoiu, care-l întâmpinase pe suveran la gara orașului, cu garda de onoare aferentă și unde acesta a primit raportul bravului general.În documentele vremii s-a scris că: „primirea grandioasă ce i s-a făcut familiei regale române, numai în poveşti are păreche. Au fost de faţă peste 12 mii ostaşi de toată branşa iar poporul adunat de toate clasele din comitatele Sătmar, Chioar, Ţara Oaşului, Maramureş şi Sălaj în număr peste 30 mii /(…)/ Fie binecuvântată ziua măreaţă şi de vecinică dulce amintire.” Există multe imagini de la această vizită, care are, în sine, o însemnătate simbolică. Inclusiv astăzi!

După ofensiva română la vest de Tisa şi intrarea armatei române în Budapesta (3 august 1919), care au dus la înlăturarea regimului bolşevic al lui Bela Kun, generalul Traian Moşoiu a fost numit comandant al Garnizoanei Militare Budapesta şi guvernator militar al teritoriilor ungare de la vest de Tisa. După trecerea sa în rezervă, la decembrie 1919, generalul Traian Moşoiu s-a implicat în viaţa politică. Pentru o scurtă perioadă, între 2 şi 12 martie 1920 a fost ministru de război în guvernul Blocului Naţional, condus de Alexandru Vaida-Voevod.În anul 1921, Generalul Moşoiu a fost numit senator de drept, raliindu-se politicii liberale, caracterizată prin deviza „Prin noi înşine”. La 24 ianuarie 1922, generalul Traian Moşoiu a fost numit ministru al Comunicaţiilor în guvernul liberal condus de Ion I.C. Brătianu, funcţie îndeplinită până la 29 octombrie 1923, ulterior fiind numit ministrul Industriilor şi Comerţului (30 octombrie 1923-29 martie 1926). În timpul mandatului său ministerial, generalul Traian Moşoiu a condus şi comisia însărcinată cu organizarea festivităţilor Încoronării de la Alba Iulia şi Bucureşti din octombrie 1923. A fost autorul a mai multor studii de specialitate precum Spiritul ofensiv al infanteriei sau Instructorii recruţilor de infanterie. De-a lungul carierei militare a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a, Ordinul „Steaua României”, Ordinul „Coroana României”, Medalia jubiliară „Carol I”, „Legiunea de onoare” ş.a. A încetat din viaţă la 15 august 1932, fiind înmormântat la Cimitirul Militar Bellu.

În ciuda înfățișării sale războinice, severe, a chipului său, generalul Moșoiu a fost descris ca un caracter pașnic și modest în relațiile de zi cu zi, însă aprig și deloc îngăduitor cu ofițerii care-și neglijau îndatoririle, mai ales în condiții de război, când orice greșeală a unui superior putea fi plătită cu prețul suprem de către soldații din linia întâi. Era prietenos şi blând în relaţiile cotidiene, cu o privire plină de demnitate, delicată şi distinsă, dârz şi cu judecată cumpătată, manierat şi de o rară modestie şi sensibilitate sufletească, caracter ales şi dăltuitor de caractere, călăuzitor de oameni şi cârmuitor de suflete, cu o inimă plină de iubire şi iertare, dar exigent şi niciodată tolerant cu cei care nu-şi îndeplineau, fără reproş, misiunile sau îndatoririle funcţiei ce o ocupau. Era, prin urmare, omul cu vocaţia şi calităţile carierei militare, apt pentru performanţe deosebite, atât în timp de război cât şi în timp de pace. Generalul Moşoiu a suportat cu uşurinţă privaţiunile vieţii de campanie. A dus o viaţă soldăţească aspră, aşa cum era ea în linia întâi, fiind un model de urmat de către ostașii din subordine. A fost, totodată, comandantul model care a avut tăria să învingă sentimentul fricii şi grija morţii.

La începutul anilor ‘90 ai secolului trecut, la Oradea, au fost dezvelite, pe rând, nu mai puţin de trei busturi ale generalului Moşoiu, considerat eliberatorul Oradei. Ulterior, la 12 august 2007, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la moarte, în Parcul Central din Bran, judeţul Braşov, a fost dezvelită o statuie a generalului Traian Moşoiu iar peste numai câţiva ani, la 22 mai 2012, a avut loc la Tohanu Nou dezvelirea bustului ce-l reprezintă pe generalul Traian Moşoiu, bust aşezat pe un piedestal, unde numele eroilor din Tohanu Nou sunt înscrise spre cinstire veşnică.

Am avut onoarea de a fi prezent şi implicat direct în ambele evenimente ceremoniale, cea de la Bran şi cea de la Tohanu Nou. Şi nutresc speranţa să mai fiu implicat, vreodată, şi în Braşov. Chit că în Braşov e un pic mai greu cu statuile, monumentele şi busturile înaintaşilor. Chestie de educaţie edilitară sau…a edililor! Vă mulțumesc c-ați avut răbdarea de a citi rândurile de față! Stimate amice și stimați amici, ne întâlnim miercurea viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”.Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră,

Nicolae Uszkai

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

Dinu C. Giurescu, „Dicționar biografic de istorie a României”, București: Editura Meronia, 2008

Arhivele Militare Române, fond Direcţia Cadre Învăţământ, Memorii Bătrâni, Generali, lit. M, dosar nr. 50.

Lucian Predescu, Enciclopedia României, Editura Saeculum, Editura Vestale, Bucureşti, 1999.

Alexandru Dragomirescu, Cantemir Moşoiu, Generalul Traian Moşoiu. Ostaşul şi politicianul în slujba Ţării, Editura Printeuro, Ploieşti, 2002.

Kiriţescu, Constantin, Istoria războiului pentru întregirea României 1916-1919 vol. III, Bucureşti, 1922;

*** Miniştrii Apărării Naţionale. Enciclopedie, Centrul Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2012.

Bihoreanu, Tudor Gheorghe; Moşincat, Constantin; Tulvan, Ioan –Generalul Traian Moşoiu – Arhanghel al bătăliei pentru Ardeal, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 2002,

Muzeul Național de Istorie a României