Current track

Title

Artist


Sute de elevi din județul Bacău participă la Concursul Interjudețean de Limba Română

#Postat de on mai 13, 2022

700 de elevi din 28 de școli din județul Bacău, elevi ai claselor II-IV, concurează sâmbătă, 14 mai 2022, ora 10, în cadrul etapei interjudețene a Concursului Interjudețean de Limba Română COMUNICARE JUNIOR +. Concursul, aflat la ediția a III-a, este derulat de Școala Gimnazială ,,Miron Costin” din Bacău în parteneriat cu Școala Gimnazială ,,Mihail Sadoveanu” Huși și cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Bacău. 

„Competiția dă posibilitatea descoperirii unor copii cu real potențial de dezvoltare și afirmare în domeniul comunicării în limba română. Școala Gimnazială ,,Miron Costin” Bacău susține și derulează acest parteneriat cu școala vasluiană, convinși fiind că performanțele dezastruoase ale României în ultimii ani la testele PISA, sub media europeană, sunt cauzate și de lipsa încurajării competițiilor la ciclul primar în sistemul de învățământ românesc.  

Ne dorim ca acest eveniment să devină o prioritate a cât mai multor școlii băcăuane și să fie cu adevărat o alternativă de evaluare și de stimulare a interesului pentru studiul limbii române”, precizează comunicatul Școlii Gimnaziale ,,Miron Costin”, unitatea de învățământ organizatoare a concursului. 

Mult succes tuturor! 

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *