Current track

Title

Artist


Poeta Constanța Buzea (fosta soție a lui Adrian Păunescu) a fost o prezență activă în literatura generației sale

#Postat de on martie 29, 2022

Constanța Buzea (n. 29 martie 1941 – d. 31 august 2012) a urmat cursurile Facultății de Filologie, Universitatea din București, obținând licența în 1970. Între 1974 și 1989 a fost redactor la revista Amfiteatru. Din 1990 a lucrat ca redactor la România literară, unde a semnat rubrica de corespondență „Post-restant“.

Sursa foto: https://youtu.be/RJDkYSLMF5E

Constanța Buzea s-a căsătorit în 1961 cu poetul Adrian Păunescu (soții Păunescu au avut doi copii, pe Ioana (2 iunie 1967 – noiembrie 2011) și pe Andrei (n. 1969), iar în 1977 au divorțat).

Constanța Buzea  a fost recunoscută în literatura noastră ca autoare a unor creații lirice în care se simte vibrând în permanență o neliniște profundă, peste care sunt grefate stări dilematice și foarte multă suferință. Ca orice fire extrem de sensibilă, poeta trăiește la cote înalte sentimentul apăsător al ireversibilității timpului, care include și o dramă erotică intensă. Iubirea și Timpul, iată cele două suprateme care structurează imaginarul liric, consonând polifonic într-o simfonie a durerii ființei amenințată de răceala emoției vitale. Căutarea, refuzul, negarea și apoi reîntoarcerea în zona aceleiași răni ancestrale sunt atitudini lirice care , prin mijloacele lirismului reflexiv, construiesc o lume a tăcerii din care nu se poate evada decât prin ardoarea confesiunii prin poezie sau refugiul în lumea celor mici, unde spiritul trăiește pur, ca în inima naturii.

Căsătoria, timp de 16 ani, cu poetul Adrian Păunescu, reprezintă acea experiență din care se naște sentimentul trădării și al caznelor provocate de incapacitatea bărbatului de a-i rămâne fidel, la care se adaugă, în plus, suferința de a fi martoră la instabilitatea afectivă și emoțională a poetului care se hrănește inspirațional din amorurile pasagere. Abia cei doi copii, Ioana (născută în 1967) și Andrei (născut în 1969), aduc o rază de soare în existența ei. Și, desigur, Poezia, calea universală de salvare a ființei.

Opera

      • De pe pământ (EPL, 1963)
      • La ritmul naturii (EPL, 1966)
      • Norii (EPL, 1968)
      • Agonice (EPL, 1970)
      • Coline (Cartea Românească, 1970)
      • Sala nervilor (Cartea Românească, 1971; sonete)
      • Leac pentru îngeri (Albatros, 1972; antologie)
      • Răsad de spini (Cartea Românească, 1973)
      • Pasteluri (Albatros, 1974)
      • Ape cu plute (Cartea Românească, 1975)
      • Limanul orei (Eminescu, 1976)
      • Poeme (Albatros, 1977; antologie)
      • Ploi de piatră (Albatros, 1979)
      • Umbră pentru cer (Albatros, 1981)
      • Cină bogată în viscol (Cartea Românească, 1983)
      • Planta memoria (Cartea Românească, 1985)
      • Cheia închisă (Eminescu, 1987; antologie)
      • Pietre sălbatice (Cartea Românească, 1988)
      • Ultima Thule (Cartea Românească, 1990; sonete)
      • Pelerinaj (Cartea Românească, 1997)
      • Foșnet fabulos (Helicon, 1997; antologie)
      • Pastelul amoros (Helicon, 1998; antologie)
      • Pretext de conversație (Helicon, 1998; antologie)
      • Roua plural (Vinea, 1999, ed. adăugită 2007; antologie)
      • Făcutul meu cuvântul / Mon sort le mot (Grinta, 2006; antologie bilingvă în traducerea poetului Miron Kiropol)
      • Netrăitele (Vinea, 2004)
      • Netrăitele II (Vinea, 2008).
      • Creștetul ghețarului: jurnal 1969–1971 (Humanitas, 2009)

Premii și distincții

Premii literare

      • Premiul Național „Mihai Eminescu”, în 2001.

Decorații


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *