Poeta Constanța Buzea (fosta soție a lui Adrian Păunescu) a fost o prezență activă în literatura generației sale

Constanța Buzea  a fost recunoscută în literatura noastră ca autoare a unor creații lirice în care se simte vibrând în permanență o neliniște profundă, peste care sunt grefate stări dilematice și foarte multă suferință. Ca orice fire extrem de sensibilă, poeta trăiește la cote înalte sentimentul apăsător al ireversibilității timpului, care include și o dramă erotică intensă. Iubirea și Timpul, iată cele două suprateme care structurează imaginarul liric, consonând polifonic într-o simfonie a durerii ființei amenințată de răceala emoției vitale. Căutarea, refuzul, negarea și apoi reîntoarcerea în zona aceleiași răni ancestrale sunt atitudini lirice care , prin mijloacele lirismului reflexiv, construiesc o lume a tăcerii din care nu se poate evada decât prin ardoarea confesiunii prin poezie sau refugiul în lumea celor mici, unde spiritul trăiește pur, ca în inima naturii.

Căsătoria, timp de 16 ani, cu poetul Adrian Păunescu, reprezintă acea experiență din care se naște sentimentul trădării și al caznelor provocate de incapacitatea bărbatului de a-i rămâne fidel, la care se adaugă, în plus, suferința de a fi martoră la instabilitatea afectivă și emoțională a poetului care se hrănește inspirațional din amorurile pasagere. Abia cei doi copii, Ioana (născută în 1967) și Andrei (născut în 1969), aduc o rază de soare în existența ei. Și, desigur, Poezia, calea universală de salvare a ființei.