Garabet Ibrăileanu, critic și istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar și romancier român

Mama lui Garabet Ibrăileanu provenea din Roman, iar la școala „Roman Vodă”, în perioada 1883-1884, a absolvit cursurile școlii primare. După terminarea gimnaziului în Roman, a continuat studiile la liceul din Bârlad, iar în 1895 a obținut licența la Facultatea de Litere și Filosofie din Iași. După absolvire, a devenit profesor la gimnaziul din Bacău și mai târziu la Liceul Internat din Iași (1900-1908). În această perioadă, a fost numit suplinitor la catedra de istoria literaturii române moderne la Universitatea din Iași. În 1912 a obținut doctoratul în litere și a fost numit profesor titular la aceeași facultate.

Ibrăileanu a fost un colaborator activ al revistei „Școala Nouă” între 1889 și 1910, alături de alți doi colegi de liceu, publicând poezii, poeme în proză, aforisme și maxime, semnate fie cu inițiale, fie cu pseudonimele Cezar Vrajă sau Lazăr Vrajă, în revista „Lumina” din Râmnicu Sărat. A condus revista „Însemnări literare” din Iași și, între 1906 și 1933, a fost figura centrală a revistei „Viața Românească”, unde a promovat teoria literară și ideile naționale în artă.

Garabet Ibrăileanu este considerat unul dintre precursorii critici și istorici literari români moderni. A avut o contribuție semnificativă la dezvoltarea și îmbogățirea literaturii române, fiind descris de Tudor Vianu ca „unul dintre cei mai inteligenți oameni ai vremii sale”. Petru Caraman, profesor la Universitatea din Iași, l-a caracterizat ca fiind un om care a revărsat „sufletul cu atât de largă generozitate și cu o pasiune așa de caldă”. De asemenea, Tudor Arghezi a spus despre el că „viața lui a fost o jertfă deplină gândului”, subliniind impactul pe care Ibrăileanu l-a avut asupra culturii românești.

Ibrăileanu a fost influențat de C. Stere, orientându-se, nu întotdeauna convins, spre poporanism. A publicat articole precum „Psihologia de masă”, „Originalitatea formei”, „Înrâurirea artei” (1894), în care a analizat dezvoltarea literaturii române din secolul XIX. Studiile sale despre poeziile lui Mihai Eminescu și despre teatrul lui I. L. Caragiale sunt apreciate pentru profunzimea lor. În special, prefața ediției poeziilor lui Eminescu a fost considerată o capodoperă de gândire și perspectivă.

Pe lângă activitatea sa de critic literar, Garabet Ibrăileanu a fost și romancier, cunoscut pentru opera sa „Adela” (1933), în care a demonstrat o capacitate remarcabilă de aprofundare psihologică. A fost un om modest și, chiar și în fața morții, a rămas devotat tradițiilor sale. La sfârșitul vieții, în timp ce se afla la Sanatoriul Diaconeselor din București, a cerut ca un preot armean să fie chemat pentru a-i oficia o slujbă religioasă, similară celei care a avut loc pentru tatăl său.

Printre lucrările sale remarcabile se numără: Spiritul critic în cultura română (1909), Scriitori și curente (1909), Ioan Brătescu-Voinești (1916), Note și impresii (1920), După război: cultură și literatură (1921), Scriitori români și străini (1926), Privind viața (1930), Studii literare (1931), și Eminescu, poezii.

Un obiect semnificativ din patrimoniul său, un ceas de buzunar de lux marca Carl Suchy & Söhne, se află astăzi în colecția Muzeului Național al Literaturii Române Iași. Acesta este gravat cu monograma unchiului matern al lui Ibrăileanu, Isaia Trancu, care l-a îngrijit pe Garabet după moartea prematură a mamei sale.

Garabet Ibrăileanu a trecut în neființă pe 11 martie 1936 la Sanatoriul „Casa Diaconeselor” din București. Cenușa sa a fost depusă la Cimitirul „Eternitatea” din Iași.

În cinstea sa, la 27 octombrie 2016 a fost inaugurat Punctul Muzeal „Garabet Ibrăileanu” din Târgu Frumos, în cadrul unui parteneriat între Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Primăria orașului Târgu Frumos și Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași.