Charles Nicolle a fost bacteriolog francez, laureat al Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1928

Charles Nicolle s-a născut la Rouen în septembrie 1866. Tatăl său, Eugéne Nicolle, a fost medic la un spital din localitatea natală, de aceea Charles și frații săi au avut avantajul de a primi o educație timpurie în domeniul biologiei. După absolvirea Liceului Corneille din Rouen, Charles a studiat timp de trei ani la o școală medicală, apoi și-a urmat fratele mai mare, Maurice, și a lucrat la un spital din Paris. În acest timp și-a continuat studiile la Facultatea de Medicină, sub îndrumarea profesorului Albert Gombault, și la Institutul Pasteur alături de profesorul Pierre Émile Roux.

După finalizarea studiilor, și-a susținut, în 1893, lucrarea de doctorat – „Cercetări asupra șancrului moale„. S-a întors apoi la Rouen pentru a deveni membru al Facultății de Medicină, iar în 1896 a preluat conducerea Laboratorului Bacteriologic până în 1903. Acesta a fost anul în care i s-a oferit postul de director al Institutului Pasteur din Tunis, Tunisia. A devenit foarte atașat de acest loc și și-a păstrat funcția până la sfârșitul vieții.

Charles Nicolle a fost asociat al Academiei de Medicină din Franța și a fost laureat al Premiului Montyon în 1909, 1912 și 1914. În 1927 a primit Premiul Osiris, iar în 1928 a fost decorat cu o medalie de aur specială la comemorarea Jubileului de Argint din Tunis. Tot cu această ocazie a fost numit și membru al Academiei de Științe din Paris. În 1932 a fost ales profesor în Colegiul Franței.

La începutul carierei, Charles Nicolle a făcut investigații în domeniul cancerului și a încercat prepararea unui antidot împotriva difteriei. După sosirea sa în Tunisia, Tunisul a fost recunoscut internațional ca un important centru de cercetare bacteriologică și de producție a vaccinurilor și serurilor împotriva celor mai răspândite boli infecțioase. Nicolle a observat că pacienții molipsitori bolnavi de tifos infectau alte persoane atât în interiorul, cât și în exteriorul spitalului și chiar și hainele lor împrăștiau boala, dar dacă făceau o baie fierbinte și își schimbau hainele, riscul molipsirii dispărea. Astfel, în 1909 a descoperit că febra tifoidă este transmisă de păduchele de corp și a făcut astfel o distincție clară între clasicul tifos epidemic și tifosul marin. Recunoașterea mecanismului de transmitere a febrei tifoide a creat baza pentru măsurile de precauție necesare în combaterea și prevenirea acestei boli în timpul celor două războaie mondiale. Nicolle a adus și importante contribuții în cunoașterea febrei de Malta, pentru care a introdus și vaccinarea preventivă.

Nicolle a încercat să inventeze un vaccin simplu împotriva febrei tifoide, prin pisarea păduchilor și amestecarea lor cu ser din sângele pacienților vindecați, pe care și l-a autoadministrat. Încercarea sa de producere a vaccinului a fost reluată și dusă la bun sfârșit de Rudolf Weigl în 1930.