Ivancea, despre problema apei:„Este timpul să lăsăm orgoliile, să luăm deciziile corecte”
#Postat de Florin Craciun on februarie 7, 2022
Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a susținut astăzi, în cadrul ședinței Consiliului Local Bacău, soluțiile complete și complexe rezultate în urma proiectului de urmărire specială a problemelor tehnice ale aducțiunii- realizat de Consiliul Județean și ADIB.
În acest sens, a transmis către Primăria Bacău expertiza care identifică problemele conductei de aducțiune și Documentația de Avizare a Lucrărilor de Interventie (DALI) care oferă soluțiile de remediere. Șeful CJ a precizat că acestea se pot aplica cu suportul tehnic al ADIB și CRAB dar, esențial, cu finanțare din partea proprietarului- UAT Municipiul Bacău.

Totodată, Valentin Ivancea a făcut un apel către toți factorii decidenți: „Este timpul să lăsăm orgoliile, să luăm deciziile corecte și să implementăm soluții concrete pentru rezolvarea problemelor întâmpinate în asigurarea furnizării apei pentru băcăuani!”
Președintele Consiliului Județean Bacău a subliniat că Hotărârea nr.13/ 6.02.2022 a CJSU obligă proprietarul – U.A.T. Municipiul Bacău, să finanțeze lucrările de intervenție, coordonarea proiectării și execuției lucrărilor tehnico-edilitare la conducta de aducțiune apă brută Valea Uzului – Grigoreni.

De asemenea, în termen de 30 de zile, Primăria Bacău este obligată să prezinte în acest sens, un calendar de implementare cu stabilirea precisă a activităţilor, atribuţiilor, sarcinilor şi obiectivelor.
„În calitate de președinte CJ și ADIB am dovedit implicare și disponibilitate de colaborare prin finanțările semnificative acordate în vederea asigurării unei surse alternative pentru continuitatea furnizării apei potabile în municipiul Bacău.
Dl. primar Lucian Daniel Stanciu Viziteu face parte din boardul de conducere al ADIB și nu a propus în cadrul puținelor ședințe la care a participat personal, nicio soluție pentru remedierea problemelor aducțiunii”, a mai menționat Valentin Ivancea.
Jurnal FM 