Current track

Title

Artist


Bacău: A fost instalat cel de-al doilea accelerator de particule pentru tratarea pacienților oncologici (Foto)

#Postat de on decembrie 30, 2021

Cel de-al doilea accelerator de particule pentru tratarea pacienților oncologici, sosit în septembrie la Spitalul Județean de Urgență Bacău, a fost instalat în noua incintă a secției de Radioterapie.

Începând din ianuarie, după recepționarea obiectivului de investiții şi punerea în funcțiune a celui mai performant accelerator din sistemul de sănătate public din țară, se va dubla capacitatea de tratament a secției Radioterapie.

În plus, în cazul unor revizii la acceleratorul de particule care este acum în uz, secția va continua să funcționeze, asigurând continuitatea schemelor de tratament specifice. Astfel, bolnavii nu vor mai fi nevoiți să își întrerupă tratamentul sau să se deplaseze la alte unități medicale pentru a primi îngrijiri.

„Îi felicit pe managerul Adrian Popa și personalul medical de specialitate din cadrul SJU Bacău pentru modul eficient în care au coordonat lucrările la această investiție. Prin finalizarea acestui proiect dovedim că sănătatea este cu adevărat o prioritate, asumare de altfel concretizată prin investițiile subtanțiale pe care Consiliul Județean Bacău le derulează în sistemul sanitar băcăuan”, precizează Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău.

Investiția este integral finanțată de Consiliul Județean Bacău şi are o valoare de aproximativ 24 milioane lei.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *