Current track

Title

Artist


Alcoolul la volan i-a lăsat fară permisul de conducere

#Postat de on decembrie 16, 2021

Miercuri 15 decembrie, la ora 00.05, o patrulă din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Dărmănești a oprit pentru control pe raza localității autoturismul condus de un bărbat de 45 ani din comuna Pătrăuţi.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,34 mg/l de alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ,,conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.

În jurul orelor 17.10, un echipaj rutier din cadrul Poliției Municipiului Suceava a oprit pentru control pe raza localității, autoturismul condus de un bărbat de 62 de ani din comuna Horodniceni.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, in prezența personalului medical, acesta a refuzat recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *