Antoine Henri Becquerel, fizician francez

S-a născut la 15 decembrie 1852, la Paris, într-o familie cu o solidă tradiție științifică. Tatăl său, Alexandre-Edmond Becquerel, și bunicul său, Antoine César Becquerel, au fost fizicieni distinși și profesori la Muséum national d’histoire naturelle din Paris. Henri Becquerel s-a născut chiar în clădirile instituției, loc în care trăiau și lucrau membrii familiei sale și unde se născuse anterior și tatăl său.

În jurul anului 1896, în timp ce studia influența luminii asupra diferitelor substanțe și fosforescența sărurilor de uraniu, Becquerel a realizat un experiment decisiv. A învelit un fragment de material ce conținea uraniu într-o hârtie opacă și l-a depozitat într-un dulap alături de plăci fotografice. La developarea acestora, a constatat că pe plăci se imprimase cu exactitate conturul fragmentului, deși acesta nu fusese expus la lumină.

În urma unor cercetări suplimentare, a concluzionat că descoperise un fenomen natural nou, pe care l-a numit radioactivitate, constând în capacitatea anumitor substanțe – precum uraniul, radiul și poloniul – de a emite spontan radiații, fără a fi stimulate de o sursă externă. Fenomene înrudite fuseseră observate anterior în cazul razelor Röntgen și al razelor catodice, descoperite cu puțin timp înainte.

În 1900, Becquerel a demonstrat experimental că razele beta pot fi deviate într-un câmp magnetic, contribuind astfel la înțelegerea naturii particulelor radioactive. De-a lungul carierei sale, a realizat numeroase cercetări importante în domeniile spectroscopiei, fosforescenței și absorbției luminii.

Pe lângă Premiul Nobel pentru Fizică, moștenirea științifică a lui Antoine Henri Becquerel este onorată prin mai multe recunoașteri:

• unitatea de măsură a activității radioactive poartă numele său – becquerel (Bq);

• numele său este gravat pe Turnul Eiffel, alături de alte 72 de personalități marcante ale științei;

• un crater de pe Lună și unul de pe Marte îi poartă numele.