Să ne amintim de… Alexandru Vlahuţă

Povesteşte Victor Eftimiu:

“După Caragiale, după Delavrancea şi Coşbuc, iată-l şi pe Vlahuţă plecat de pe această vale a plângerilor şi a trandafirilor. Căci dacă pentru cei mulţi pământul este o vale a plângerii, pentru el era şi o înflorire de roze. Avea trandafiri în suflet şi lumina cu ei şi-i risipea ca o cascadă blândă, ca o revărsare bogată, de-a lungul patriarhalelor cerdacuri din pânzele lui Grigorescu. Aşa l-am cunoscut eu pe Vlahuţă prin 1910, când locuia în palatul funcţionarilor publici de la şosea.”

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Vlahu%C8%9B%C4%83#/media/Fi%C8%99ier:Alexandru_Vlahu%C5%A3%C4%83.jpg

Alexandru Vlahuță (n. 5 septembrie 1858, Pleșești, azi Alexandru Vlahuță, județul Vaslui — d. 19 noiembrie 1919, București) a fost un scriitor român, una dintre cele mai cunoscute cărți ale sale fiind România Pitorească, despre care Dumitru Micu spune că este un „atlas geografic comentat, traversat de o caldă iubire de țară”.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Vlahu%C8%9B%C4%83#/media/Fi%C8%99ier:Vlahu%C5%A3%C4%83_cu_familia_Delavrancea.JPG

Alexandru Vlahuță (dreapta) cu familia lui Barbu Ștefănescu Delavrancea (1905)

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Vlahu%C8%9B%C4%83#/media/Fi%C8%99ier:Timbru_Vlahuta.jpg

Timbru poștal românesc din 1958

S-a născut la 5 septembrie 1858 la Pleșești, fiu al unui mic proprietar de pământ. A urmat școala primară și liceul la Bârlad, între 1867 și 1878, susținând examenul de bacalaureat la București, în 1879. A urmat timp de un an cursurile Facultății de Drept din București, pe care le-a părăsit din cauza situației materiale precare, devenind institutor și apoi profesor la Târgoviște. Din 1884 până în 1893 a funcționat ca profesor la mai multe instituții de învățământ bucureștene (Școala Normală a Societății pentru Învățătura Poporului Român, Azilul „Elena Doamna”, Liceul „Sfântul Gheorghe”). În 1888 a fost revizor școlar pentru județele Prahova și Buzău. Editează revista Vieața (1893–1896), apoi Sămănătorul (1901), împreună cu George Coșbuc. Din 1901 a funcționat ca referendar la Casa Școalelor. În 1905 se căsătorește pentru a treia oară cu Ruxandra, fiica unui proprietar agrar din Dragosloveni, județul Râmnicu Sărat. În timpul Primului Război Mondial a locuit la Iași, apoi la Bârlad, unde era vizitat de tineri scriitori pe care îi îndruma cu solicitudine; unul dintre aceștia a fost V. Voiculescu.

Vlahuță a murit la București la 19 noiembrie 1919. Casa în care a locuit este astăzi Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuță”.

In memoriam

• Casa memorială „Alexandru Vlahuță” din Agapia, Neamț
• Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuță”, localitatea Dragosloveni, comuna Dumbrăveni, Vrancea
• Liceul Pedagogic „Alexandru Vlahuta”, Bârlad
• Colegiul Național „Alexandru Vlahuță”, Râmnicu Sărat
• Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuță”, Podu Turcului, Bacău

Bibliografie

Proză

• 1892 – Din goana vieții
• 1894 – Dan
• 1895 – Un an de luptă
• 1895 – Icoane șterse (Nuvele și mintiri)
• 1897 – În vâltoare
• 1899 – Clipe de liniște
• 1901 – România pitorească
• 1908 – Din trecutul nostru
• 1908 – Din durerile lumii
• 1909 – File Rupte
• 1910 – Pictorul N. I. Grigorescu

Poezie

• 1887 – Poezii
• 1894 – Poezii vechi și nouă
• 1895 – Iubire
• 1904 – Poezii (1880-1904)
• 1909 – Poezii (1880-1908)
• 1911 – La gura sobei
• 1914 – Dreptate
• 1915 – Poezii (1880-1915).

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Vlahu%C8%9B%C4%83

Articolul complet aici: jurnalspiritual.eu