Current track

Title

Artist


Doi candidați au obținut nota 9,55 la concursul pentru un post în IPJ Bacău

#Postat de on noiembrie 7, 2021

Concurență mare la examenul pentru ocuparea unui post, prin încadrare directă, în Inspectoratul de Poliție Județean Bacău: 116 candidați au susținut sâmbătă proba scrisă pentru cele 16 posturi.

Cea mai mare notă a fost 9,55, obținută de către doi candidați, aferentă postului de ofițer din cadrul Serviciului Logistic, însă șase posturi au rămas neocupate deoarece nu a fost atins baremul minim, respectiv nota 7.

Cele 16 posturi vacante au fost de specialiști, ofițeri și agenți de poliție, în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Bacău, la Serviciul Criminalistic, Serviciul de Comunicații și Informatică, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Investigații Criminale, Serviciul Logistic, Serviciul Financiar, Serviciul Resurse Umane, Serviciul Cazier Judiciar și Evidențe Operative și cele din cadrul Polițiilor Comănești și Buhuși, informeaz[ IPJ Bacău.

Înscrierea candidaților s-a realizat pe toate posturile vacante de ofițeri și agenți de poliție din cadrul inspectoratului, urmând ca numirea candidaţilor declaraţi „admis” să se realizeze în ordinea descrescătoare a notelor finale obţinute, după verificarea aptitudinilor psihologice și a stării de sănătate potrivit baremelor Ministerului Afacerilor Interne.

Concursul privind celelalte 10 posturi vacante de ofițer s-a realizat la nivel central, de către Inspectoratul General al Poliției Române.

 

Tagged as

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *