Marcel Anghelescu a fost un celebru actor român de teatru și film
#Postat de Carmen Vintu on noiembrie 3, 2021

A absolvit Conservatorul de Artă Dramatică de la Chișinău, în 1933.După facultate vine la Iași, apoi pleacă la București,unde este remarcat de regizorul Sică Alexandrescu. Aici a fost primul punct de plecare întru apreciere și glorie, de aici i s-a deschis lumea fabulosului Caragiale! Interpretează roluri de comedie, dramă, roluri de compoziție pe scena Naționalului din București, în teatrul radiofonic, pe marele și pe micul ecran, iar, între 1971-1974, îi este încredințată conducerea Teatrului din Ploiești.
Pentru tot ceea ce a dăruit, pentru toată truda și talentul său, Marcel Anghelescu a primit titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Române (1953) „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitatea merituoasă” și apoi pe cel de Artist al Poporului din Republica Populară Română (în 1964) „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”. Mai mult, a fost laureat al Premiului de Stat și distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
La 22 februarie 1977, vocea sa inconfundabilă s-a stins sub o singură articulație guturală.
-
- Severino (1978)
- Războiul Independenței (1977) – Nicolae Fleva
- Tufă de Veneția (1977)
- Drumul spre Everest / (1976)
- Muschetarul român (1975) – Dragus
- Ștefan cel Mare – Vaslui 1475 (1975) – dascalul de istorie si filosofie George Amirutzes
- Frații Jderi (1974) – Iohan Rosu Trailer
- Trei scrisori secrete (1974)
- Ceata (1973)
- Dimitrie Cantemir (1973)
- Rate cu repetiție (1973) – Colonelul
- Aventuri la Marea Neagră (1972) – Generalul
- Cireșarii (1972) – Mos Timofte
- Discurs pentru o floare / (1970)
- Lada / (1967) – sufleurul Ferrucio
- Corigența domnului profesor (1966)
- Cuza Voda / (1966)
- Steaua fără nume (1966) – Seful de gara
- Castelanii (1964)
- Mofturi 1900 (1964)
- Pași spre lună (1964) – Baronul Munchausen
- Lumină de iulie (1963)
- Partea ta de vină (1963)
- Celebrul 702 (1962)
- Cinci oameni la drum (1962)
- La tribunal / (1962)
- Mutter Courage / (1962) – Peter
- Darclee (1961)
- Omul de lângă tine (1961)
- Pe litoral mi-a ramas inima (1961)
- Post restant (1961)
- Bădăranii (1960) – Maurizio
- O zi pierduta (1960)
- Avalansa (1959)
- Băieții noștri (1959)
- Telegrame (1959)
- Ciulinii Bărăganului (1958) – Ursu
- Două lozuri (1957)
- O mica intamplare (1957)
- Pasărea furtunii (1957)
- Pe răspunderea mea (1956)
- Popescu 10 / Popescu 10 în control (1955)
- Cu Marincea e ceva (1954) – seful sectiei de investitii, Marinica Busuioc
- O scrisoare pierdută (1953) – Pristanda
- Arendasul roman (1952)
- Lanțul slăbiciunilor (1952) – Costica Ionescu
- Vizita (1952)
- Răsună valea (1950) – Ion
- Escadrila alba (1944) – mecanicul de avioane Nelu
- Ziua cumpatarii (1942) – bucatar
Jurnal FM 