S-a întâmplat la 30 octombrie 1724
de Nicolae Uszkai, Brașov

S-a întâmplat la 30 octombrie 1724: S-a încheiat zidirea bisericii Stravopoleos din Bucureşti, una din marile realizări arhitecturale ale stilului brâncovenesc. Istoria bisericii începe în timpul celei de-a doua domnii în Ţara Românească a lui Nicolae Mavrocordat (1719-1730), la 6 aprilie 1722, când arhimandritul Ioanichie, de la Mănstirea Gura (Epir), cumpără de la jupâneasa Despa locul pe care avea să-şi zideasca hanul şi biserica, peste drum de biserica Ghiormei Banul.

Doi ani mai târziu, pe 1 iunie, serdarul Grigoraşcu Greceanu îi vinde lui Ioanichie un „stânjen de loc”, pentru a avea suficient spaţiu şi pentru construirea altarului.La 30 octombrie 1724 se definitivează construcţia bisericii, fapt atestat de o pisanie în limbile greacă şi română.Pe 9 iulie 1725, fata Logofătului Radu Greceanu, Maria, donează mănăstirii un loc pentru a fi construite o clopotniţă şi o pivniţă.

Sursa foto: https://pxhere.com/en/photo/420598

Existenţa bisericii era susținută economic din veniturile de la han, o situație frecvent întâlnită în acele vremuri. Astfel Mănăstirile Colţea, Paraclisul Sfânta Ecaterina, Mănăstirea Mihai Vodă, Sfântul Spiridon, Biserica lui Ghiorma Banul – numită şi a Grecilor, Biserica Sărindar şi Biserica Zlătari au avut hanuri mari în Bucureşti.În anul 1726, Ioanichie devine Mitropolit al Stavropolei, din porunca Patriarhului Ieremia, tot atunci mănăstirea pe care a construit-o a fiind numită Stavropoleos – după numele vechii mitropolii. Pe 18 noiembrie 1729, Ioanichie dobândeşte de la Serdarul Grigoraşcu Greceanu, o nouă porţiune de teren pentru mărirea altarului bisericii.La 7 februarie 1742, Ioanichie trece la cele veşnice, la vârsta de 61 de ani, fiind înmormântat în biserica sa.
Partenie (1742-1749), al doilea egumen al Mănăstirii Stavropoleos, se va dovedi risipitor cu averile mănăstirii, fiind alungat după numai 7 ani, în locul lui fiind numit egumen Matei Ierapoleos, de la biserica Ghiormei Banul.În anul 1802 – după „marele cutremur” – Biserica suferă o deteriorare majoră, iar un an mai târziu intră în reparaţii.În ianuarie 1838, lăcaşul este avariat grav de un alt cutremur, nefiind găsite apoi fonduri pentru repararea stricăciunilor. Starea de degradare urma să dureze aproape 70 de ani până aproape de stadiul de ruină. În anul 1841 turla bisericii a fost dealtfel dărâmată, pentru a fi înlăturat riscul de prăbuşire necontrolată.

Articolul complet aici: jurnalspiritual.eu