Istorie/Video: De ce a fost INTERZIS un FILM documentar realizat în 1985 la AVICOLA Bacău
#Postat de Florin Craciun on mai 17, 2020
Documentarul „Într-o zi ca oricare alta”, realizat de regizorul Copel Moscu în 1985 la solicitarea unui combinat avicol din județul Bacău a fost interzis timp de cinci ani de autoritățile comuniste. Filmul, redenumit „Va veni o zi”, a putut fi difuzat abia în anul 1990, când s-au aflat oficial și motivele pentru care fusese cenzurat.
„Filmul a fost interzis de cenzură la câteva luni după realizare. Titlul iniţial al filmului a fost „Intr-o zi ca oricare alta”, redenumit „Va veni o zi”. Viziunea distopică a lui Moscu asupra unei lumi segregate în funcţie de gen, în care femelele sunt crescute strict pentru reproducere, în vreme ce masculii sunt fie transformaţi în făină de oase imediat după naştere, fie sacrificaţi la maturitate pentru consumul populaţiei, e cu atât mai acută la mijlocul anilor 80, când statul naţional-comunist pare a se fi permanentizat în România”, se precizează în descrierea filmului de pe Youtube.

Experiența zilnică a absurdului şi violenței politice a sistemului traversează întreaga producție documentară a lui Copel Moscu, dar atinge punctul culminant în „Va veni o zi”. Insistența camerei de filmat asupra strălucirii ouălor crescute în incubatoarele combinatului, precum şi fragmentele de interviu decupate magistral din declarațiile făcute de personalul instituţiei (vezi referințele la „comportamentul social al curcii” şi la necesitatea unui conducător capabil să indice comunității de curci „direcția corectă”) invită analogia cu societatea românească a momentului, aflată în umbra decretului 770/1968, care criminalizase contracepția, împingând femeile pe drumul maternității obligatorii, potrivit filmedocumentare.com.

Jurnal FM 