Current track

Title

Artist


George Emil Palade a fost om de știință american de origine română, laureat în 1974 al Premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină

#Postat de on octombrie 7, 2021

George Emil Palade (n. 19 noiembrie 1912IașiRomânia – d. 7 octombrie 2008 CaliforniaSUA) s-a născut la Iași în 1912, într-o familie de profesori, tatăl fiind profesor de filosofie, iar mama profesoară de liceu. Familia sa locuia pe strada Sărărie.
La Școala „Mihail Kogălniceanu” din Iași și-a început pregătirea școlară George Emil Palade.

La vârsta de 7 ani, el și-a început pregătirea școlară la Școala nr.33 „Mihail Kogălniceanu” din Iași, aflată pe str. Lascăr Catargi nr. 28, unde a învățat timp de trei ani (1919-1922). Clădirea școlii datează din 1895 și este monument istoric (IS-II-m-B-03795). Pe peretele școlii, lângă intrare, a fost amplasată o placă memorială cu următorul text:

„În această școală, între 1919 – 1922, și-a început drumul spre știință GEORGE EMIL PALADE, medic de origine română, născut la Iași, pe stradela Sărărie, la 19.XI.1912.
Descoperirile sale reprezintă eforturile susținute în domeniul cercetării fundamentale în biologie și medicină, eforturi apreciate de Comunitatea științifică internațională, prin acordarea în 1974 a Premiului Nobel, ceea ce conferă un prestigiu strălucit științei și culturii românești.”
În 1930 s-a înmatriculat ca student la Facultatea de Medicină a Universității din București. A absolvit-o în 1940, obținând titlul de doctor în medicină cu o teză asupra unor probleme de structuri histologice. În perioada 1942-1945, Palade a servit în Corpul Medical al Armatei Române.

În 1941 s-a căsătorit cu fiica industriașului Nicolae MalaxaIrina Malaxa, cu care a avut doi copii: o fiică, Georgia Palade Van Dusen, și un fiu, Philip Palade. A plecat cu soția sa în Statele Unite ale Americii, unde a fost angajat pe post de cercetător la Universitatea Rockefeller din New York. Acolo l-a întâlnit pe Albert Claude, omul de știință care i-a devenit mentor. Claude lucra la Rockefeller Institute for Medical Research și l-a invitat pe Palade să lucreze împreună cu el în departamentul de patologie celulară. George Palade a realizat importanța excepțională a microscopiei electronice și a biochimiei în studiile de citologie. Împreună au combinat metodele de fracționare a celulei cu microscopie electronică, producând componenți celulari care erau omogeni morfologic. Analiza biochimică a fracțiunilor mitocondriale izolate a stabilit definitiv rolul acestor organite subcelulare ca un component major producător de energie.

Cel mai important element al cercetărilor lui Palade a fost explicația mecanismului celular al producției de proteine. A pus în evidență particule intracitoplasmatice bogate în ARN, la nivelul cărora se realizează biosinteza proteinelor, numite ribozomi sau corpusculii lui Palade.

În 1961 G. E. Palade a fost ales membru al Academiei de Științe a SUA. În 1973 a părăsit Institutul Rockefeller, transferându-se la Universitatea Yale, iar din 1990 a lucrat la Universitatea din San Diego (California).

În 1974 dr. Palade a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, împreună cu Albert Claude și Christian de Duve  : „pentru descoperiri privind organizarea funcțională a celulei ce au avut un rol esențial în dezvoltarea biologiei celulare moderne”),cu referire la cercetările sale medicale efectuate la Institutul Rockefeller pentru Cercetări Medicale).

George Palade a fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul 1975.În 1989 a fost ales membru de onoare al Academiei româno-americane de arte și științe (ARA) la Universitatea din California.

La 12 martie 1986, președintele Statelor Unite Ronald Reagan i-a conferit Medalia Națională pentru Știință pentru „descoperirea fundamentală”a unei serii esențiale de structuri complexe cu înaltă organizare prezente în toate celulele biologice. Băsescu l-a decorat cu Ordinul național „Steaua României” în grad de Colan.

George Emil Palade a murit în Statele Unite la vârsta de 96 de ani.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *