Harvey Williams Cushing, chirurg și neurolog american, unul dintre fondatorii neurochirurgiei moderne
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 7, 2025
După absolvirea școlii elementare din Cleveland, în septembrie 1877 Cushing intră la celebrul colegiu din Yale. Încă de atunci încep să se manifeste aptiudinile sale științifice, artistice, sportive. În 1891 intră la Universitatea Harvard din Boston pentru a studia medicina.

Pe când participa, ca student, la efectuarea narcozei cu eter, în cadrul Massachusetts General Hospital, Cushing se lovește de problema frecvenței prea ridicate a deceselor datorate anesteziei incorecte. Astfel că, în urma unor studii și cercetări elaborează, în 1895, împreună cu Ernest A. Codman (1869–1940), un fel de protocol al anesteziei cu eter. Acesta prevedea monitorizarea și menținerea la valori normale a parametrilor vitali: respirație, puls, temperatură.
Dar domeniul în care Cushing s-a afirmat cu precădere este cel al neurochirurgiei: tumori cerebrale, neurotumori, tumori vascular-cerebrale.
De numele său este legat așa-numitul sindrom Cushing: tulburare endocrină datorată în general unei tumori a glandei pituitare.
Cushing a scris biografia medicului canadian William Osler (1849 – 1919), care i-a fost profesor la Harvard), carte pentru care a primit Premiul Pulitzer (1926).
Cushing a editat o Istorie a medicinei, lucrare amplă în 13 volume, pentru care i s-au acordat numeroase titluri onorifice.
Jurnal FM 