Current track

Title

Artist


Penicilina a scris istorie și infecțiile au devenit istorie. Alexander Fleming descoperă penicilina

#Postat de on septembrie 28, 2021

Alexander Fleming,  în dimineața zilei de 28 septembrie 1928 a observat o substanță care împiedica bacteriile să se înmulțească. Savantul scoțian Alexander Fleming a uitat să curețe vasele din laborator, iar pe locul unde s-a format mucegaiul, bacteriile nu s-au înmulțit.

Din bube, mucegaiuri și noroi – au apărut leacuri noi.

Efectele mucegaiului din care se extrage penicilina au fost identificate cu precizie în 1928 de Alexander Fleming, printr-o muncă de cercetare independentă de observațiile științifice făcute de predecesorii săi. Fleming a înregistrat ca moment al descoperirii sale dimineața zilei de vineri, 28 septembrie 1928.

Observațiile sale aveau să revoluționeze lumea medicală,dar Fleming nu a reușit să le facă atât de cunoscute pe cât ar fi meritat. Savant strălucit, avea dificultăți când venea vorba să își prezinte cercetările. Se confrunta cu ceea ce numim azi, mici probleme de comunicare. Deși nu s-a bucurat de un entuziasm deosebit din partea colegilor de breaslă, a continuat să experimenteze cu substanța proaspăt descoperită. Cel mai important rezultat obținut a fost acela că penicilina s-a dovedit a nu fi toxică nici pentru animale, nici pentru oameni

În 1938, Howard Florey și Ernst Chain de la Universitatea Oxford au decis să acorde ceva atenției substanței numite penicilină. Au produs mai multă penicilină și i-au administrat-o unui băiat de 15 ani, care suferea de o infecție post operatorie. Băiatul s-a vindecat complet.

Penicilina și-a dovedit puterea în lupta cu bacteriile. Următoarea problemă viza producerea ei în cantitățile necesare pentru a acoperi cererea, mai ales că cel de-al doilea război mondial era în plină desfășurare. Laboratoarele și fabricile engleze erau total ocupate cu efortul de război, așa că producția penicilinei s-a mutat în America, unde marile companii din industria chimică s-au implicat și au produs medicamentul pe scară largă.

Penicilina a intrat în terapie în anul 1942.

Această clasă de medicamente a avut un puternic impact asupra medicinei. Până la descoperirea antibioticelor, infecțiile produse de răni și boli erau aproape întotdeauna mortale.

În mai puțin de un secol de când penicilina a fost descoperită, antibioticele au salvat peste 200 de milioane de vieți.

 

Sursa: publimix.ro; wikipedia.org, abpischools.org.uk/28.09.2021


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *