I.T.P.F. Sighetu Marmației are un nou șef
#Postat de ASM Agency on mai 15, 2019
Citim pe pagina Poliției de Frontieră Române că Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației are un nou șef în persoana comisarului șef de poliție, domnul Coman Florin care cu nota 9,10 a fost admis ca șef al I.T.P.F. Sighetu Marmației, în urma concursului organizat la sediul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române. Din data de 10.07.2018, comisarului șef de poliție Coman Florin a fost Împuternicit Șef al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației.
I.T.P.F. Sighetu Marmației este structura regională, subordonată Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, cu competență în zona de 30 kilometri de la frontiera de stat a României spre interior, pe raza județelor Satu Mare, Maramureș și Suceava, având misiunea de a asigura:
-
supravegherea frontierei și controlul trecerii acesteia cu Republica Ungaria pe o lungime de 97,8 kilometri;
-
supravegherea frontierei și controlul trecerii acesteia cu Republica Ucraina pe o lungime de 366,5 kilometri;
-
respectarea prevederilor tratatelor, acordurilor, convențiilor și protocoalelor de frontieră încheiate cu Republica Ungaria și Ucraina și a celor internaționale la care Romania este parte, cu privire la frontiera de stat.
Urăm succes noului șef și echipei dumnealui !
Iulian Iustin Melinte, Rădăuți
Jurnal FM 