Current track

Title

Artist


Cabine, materiale reciclabile, la Rădăuți

#Postat de on martie 19, 2019

Astăzi mi-a fost dat să văd încă un lucru de bun simț, la Rădăuți. În imaginea surprinsă în zona Petru Rareș, am observat cabine pentru deșeuri de tot soiul, pe categorii.
Din ce am aflat până acum aceste cabine vor fi montate în tot municipiul și în ele vor fi introduse containerele în care se va arunca gunoi menajer, plastic și metal, hârtie și carton. Un fapt normal și de bun simț, cum spuneam. Au fost nenumărate cazurile când containerele pe rotile, au fost vandalizate, în cauză, de această dată ele vor fi închise în aceste cabine. Acum, stimați cetățeni, depinde numai de noi să arătăm că avem cei șapte ani de acasă și să departajăm, resturile de care ne vom debarasa. Vrem condiții decente, vrem ca aerul să fie respirabil și să nu mai strâmbăm nasul când trecem pe lângă locurile destinate gunoiului. Iată că am primit această posibilitate, aceea de a demonstra că ne dorim un oraș curat. De data aceasta, felicităm pe cei care au inițiat și montat aceste cabine. În rest, câinii latră și caravana trece.

 

Iulian Iustin Melinte, Rădăuți


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *