S-a întâmplat în 21 septembrie 1391
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on septembrie 21, 2021
S-a întâmplat în 21 septembrie 1391: A murit Petru I Muşat (sau Muşatinul), domn al Moldovei (1375-1391).În ordinea reprodusă în cronicile moldoveneşti şi în diploma lui Alexandru cel Bun din 7 ianuarie 1403, Petru I Muşatinul a urmat în scaunul voievodal al Moldovei după Laţcu. Cu excepţia cronicii zise moldo-polone, care greşeşte evident atribuindu-i o domnie de doar 8 ani, şi a cronicii zise anonime sau de la Bistriţa, care-i atribuie, poate nu fără oarecare temei, o domnie de 12 ani, celelalte variante ale cronicilor indigene sunt solidare în a aprecia durata aflării lui Petru I Muşatinul în scaun la 16 ani.
Niciun izvor istoric însă nu menţionează data la care a început să domnească acest voievod. Despre sfârşitul domniei se ştie doar că pe la începutul anului 1392 unii soli de-ai săi continuau să sosească „ cu scrisori” la Cracovia, la regele Vladislav al II-lea Jagiello, iar la 30 martie 1392 era deja în scaun urmaşul său – Ştefan I. Ar însemna că Petru I Muşatinul a început să domnească pe la începutul anului 1376, adică vreo 2-3 ani după moartea lui Laţcu. Altfel spus, urcarea în scaun a lui Petru I Muşatinul a marcat sfârşitul perioadei de inter-regn intervenit după stingerea din viaţă a feciorului lui Bogdan şi se înscrie ca un final al luptelor interne pentru scaunul voievodal rămas vacant.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Petru_I#/media/Fi%C8%99ier:Petru_I_Musat.jpg
Cronicile, consemnând domnia lui Petru I Muşatinul, nu indică vreo legătură de rudenie dintre el şi predecesorii lui, specificând doar că a fost „fiul Muşatei”.Ca urmare, majoritatea cercetătorilor au considerat că după Laţcu în scaunul Ţării Moldovei s-a produs un schimb de dinastii – scurta dinastie a Bogdăneştilor a fost înlocuită cu cea a Muşatinilor. Mărturie în acest sens ar fi şi materialele arheologice ridicate din mormântul atribuit lui Laţcu din necropola domnească de la Rădăuţi. În mod deosebit, se impun cele şase aplice vestimentare, dintre care trei au pe ele reprezentat un cap de lup reprodus în profil, iar alte trei – un coif cu coarne recurbate.
Ştiindu-se că Laţcu a fost feciorul lui Bogdan I, de la care nu ne-a parvenit nici o reprezentare heraldică, este logic să se conchidă că elementele emblematice în cauză ţin de simbolul heraldic al întemeietorului scurtei dinastii a Bogdăneştilor. Din timpul domniei lui Petru I Muşatinul este cunoscută însă o altă stemă a Moldovei, figura centrală a ei fiind capul de bour. Este justificată astfel concluzia că între Laţcu şi Petru I Muşatinul nu a existat o succesiune dinastică, faptul fiind confirmat de discontinuitatea heraldică.
Articolul complet aici: jurnalspiritual.eu
Jurnal FM 