Se deschide robinetul de căldură pentru băcăuanii racordați la punctele termice
#Postat de Florin Craciun on septembrie 20, 2021
Două vești pentru băcăuanii racordați la punctele termice. Prima ar fi că Thermoenergy Group S.A. Bacău anunță că va începe de joi, 23.09.2021, umplerea instalațiilor de alimentare cu energie termică în vederea efectuării probelor tehnologice și pregătirea pentru sezonul rece de încălzire 2021 – 2022, iar a doua este că, odată cu începerea furnizării agentului termic, băcăuanii vor plăti mai mult la întreținere.

Furnizarea va începe în funcție de solicitări, cu prioritate către creșe, ggrădinițe și școli. Thermoenergy Group S.A Bacău roagă clienții să se asigure că lucrările la instalațiile interioare din imobile vor fi finalizate în timp util, astfel încât să fie evitate inundațiile în apartamente sau în subsolurile blocurilor, ce pot aparea odată cu încărcarea acestora.
Thermoenergy Group S.A. Bacău reamintește că asociațiile de proprietari au obligația de a se asigura că instalațiile interioare proprii de alimentare cu energie termică sunt în stare de funcționare și că sunt finalizate lucrările din interiorul imobilelor.
Data exactă privind începerea furnizării agentului termic pentru încălzire va fi anunțată ulterior.
„Reamintim faptul că, potrivit prevederilor articolului 30, alineatul (4) din Legea nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică, debranșarea instalațiilor interioare de încalzire și/sau pentru apă caldă menajeră ale consumatorilor de energie termică dintr-un condominiu nu poate fi efectuata pe parcursul sezonului de încălzire”, precizează Thermoenergy Group.
Pentru asociațiile de proprietari, cererile de începere a furnizării de agent termic pentru încălzire vor fi analizate atât din punct de vedere tehnic cât și financiar, iar în cazul asociațiilor cu debite restante nu va începe furnizarea de agent termic până la lichidarea soldului.
Jurnal FM 