Current track

Title

Artist


Ziua Porților Deschise la Jandarmeria Neamț

#Postat de on martie 31, 2019

Ziua Porților Deschise la Jandarmeria Neamț

 

Marți, 2 aprilie 2019, între orele 09:00 – 13:00, Jandarmeria Neamț organizează „ZIUA PORȚILOR DESCHISE”, la sediul instituției din municipiul Piatra Neamț, str. V. A. Urechia, nr. 4-6.

În acest sens, elevii vor putea vizita spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea jandarmii, familiarizându-se cu activitatea acestora, prezentarea mijloacelor de protecție și intervenție.

În cadrul acestor activităţi, jandarmii vor prezenta exerciţii demonstrative de autoapărare şi de imobilizare, vor expune materiale video cu misiunile Jandarmeriei Române iar la finalul activităţilor copiii vor avea ocazia să vadă şi să fotografieze tehnica şi mijloacele de intervenţie.

De asemenea, elevii de liceu interesaţi să urmeze cariera militară, vor fi informaţi cu privire la condiţiile şi criteriile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a accede într-o instituţie militară de învăţământ a Ministerului Afacerilor Interne.

Activităţile vor fi desfăşurate pentru informarea şi educarea tinerilor în scopul adoptării unui comportament non violent, pentru oferirea sprijinului în privinţa cunoaşterii legislaţiei şi pentru informarea lor cu privire la o carieră în Jandarmeria Română.

 

Jurnal de Neamț


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *