Vasile Cârlova, poet și ofițer român

Vasile Cârlova (4 februarie 1809 – 18 septembrie 1831) a fost poet și ofițer român, considerat un deschizător de drumuri al liricii române moderne. Deși opera sa este redusă numeric – doar cinci poezii – impactul ei a fost atât de puternic încât marchează începutul preromantismului în literatura română.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_C%C3%A2rlova#/media/Fi%C8%99ier:Vasile_Carlova.jpg

Născut la 4 februarie 1809, la Buzău (după alți autori, la Târgoviște), Vasile Cârlova provenea dintr-o familie de boiernași. Tatăl său, Ioniță Cârlova, a fost medelnicer și ispravnic de Buzău, iar printre înaintașii familiei se numără Luca, episcop de Buzău și ulterior mitropolit al Ungrovalahiei. Pe linie maternă, poetul se trăgea din familia Lăcustenilor din Locusteni, județul Dolj.

Rămas orfan de timpuriu, este crescut la Craiova de o mătușă, soția stolnicului Nicolae Hiotu. Aici îl are coleg de studiu pe viitorul poet Grigore Alexandrescu și învață limbile greacă și franceză. După prime încercări poetice în limba greacă, la îndemnul lui Ion Voinescu II începe să scrie în limba română.

Debutul literar are loc în 1827, prin traduceri din Musaios (Hero și Leandru) și Voltaire (Zaïre). Poezia „Păstorul întristat”, publicată la 8 mai 1830 în Curierul Românesc, condus de Ion Heliade Rădulescu, va fi pusă pe muzică două decenii mai târziu de Anton Pann. În 1828 scrie „Ruinurile Târgoviștei”, tipărită în 1830, lucrare elogiată de Heliade, care îi prevedea un viitor literar strălucit. Tot din această perioadă datează poezia „Rugăciune”, publicată postum în 1839.

Vasile Cârlova se stinge din viață la 18 septembrie 1831, la Craiova. Deși activitatea sa literară a fost scurtă, ea rămâne fundamentală pentru evoluția poeziei românești moderne, fapt confirmat de includerea sa în Istoria literaturii române de George Călinescu.