Current track

Title

Artist


Exclusivitate! Hoții au dat din nou spargere la casele din „Izvoare” construite de Habitat for Humanity

#Postat de on mai 29, 2019

Casele din cartierul „Izvoare”, abia construite de Habitat for Humanity, au fost sparte din nou de hoți. Asta după ce, prin iarnă, probabil, aceiași indivizi au reușit să fure centralele termice din case. Un echipaj de poliție se află, în prezent, la fața locului, pentru a face primele constatări, urmând ca un alt echipaj să ajungă pentru a lua amprentele și eventualele declarații.

„Este pentru a doua oară când ne sunt sparte casele. Și se întâmplă asta numai în «colțul vesel», adică în zona unde vecini sunt niște familii de rromi. În zona asta sunt numai bălării, deci poate intra în cartier oricine. Am văzut că din două case au fost furate caloriferele. La a mea nu știu, pentru că nu ni s-a dat voie, până nu vin criminaliștii să ia amprente și tot ce trebuie”, ne-a declarat Bianca Conțu, beneficiar care ar fi urmat să se mute în noua casă.


După spargerea produsă în iarnă, reprezentanții Habitat for Humanity au decis să demonteze centralele care au scăpat de mâna hoților și transportate la sediul din Comănești a Asociației. Pentru că încă nu a fost amenajată canalizarea, deși a fost finalizată alimentarea cu gaze și energie electrică, beneficiarii nu s-au mutat în noile case. Așa că, în lipsa unor obiecte valoroase, hoții s-au mulțumit să fure caloriferele din case. Interesant este că în zona cartierului rezidențial este un bărbat care asigură paza imobilelor. „Degeaba. Ce poate face un singur om la ditamai cartierul? În plus, dacă hoții sunt mai mulți, chiar că n-are cum să le facă față. Măcar de-ar fi iluminat public în zonă! Un vecin și-a pus senzor de mișcare, dar i-au tăiat cablurile electrice”, mai spun beneficiarii caselor sparte de hoți.

Vom reveni cu alte detalii.

Florentin Radu


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *